Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, declarație șocantă: Am ajuns ciuma Europei!

0

Aflat în vizită la Spitalul Judeţean din Târgu Mureş, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că, din cauza nerespectării regulilor sanitare şi de distanţare socială, România a ajuns ciuma Europei. 

„Trăim un moment dificil. Cum am ajuns ciuma Europei? Am ajuns ciuma Europei nerespectând regulile și instigând la nerespectarea lor”, a spus Nelu Tătaru, făcând referire la numărul mare de infectări din ultimele zile.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a mai precizat că în acest moment nu se impune o nouă instituire a stării de urgență, dar a avertizat că starea de alertă va fi menținută cât timp e necesar.

„M-aș gândi cum facem ca toți dintre noi să ne respectăm partea noastră de treabă. Poate la un moment dat vom ajunge la supraglomerarea ATI, dar și agenții economici și populația care au beneficiat de măsurile de relaxare ar trebui să respecte regulile”, a spus ministrul Sănătății la târgu Mureş.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, s-a aflat,  miercuri, la Târgu Mureş, unde a efectuat o vizită la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Potrivit unei informări transmise de Ministerul Sănătăţii, Tătaru a discutat cu reprezentanţii conducerii şi ai cadrelor medicale.Tot la Târgu Mureş, Nelu Tătaru s-a întâlnit cu reprezentanţii Universităţii de Medicină şi Farmacie „George Emil Palade”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.