Concert la 2300 metri altitudine de ziua națională a imnului României

0

“Ziua Imnului Național în sunetele naiului românesc”

Vă invităm să vă alăturați acestui act de responsabilizare culturală și socială dedicat

Zilei Imnului Național al României, a respectului față de istorie și identitate, a omagiului față de tradițiile românești și eroii României!

”În toate concertele mele de pe întreaga planetă, de peste douăzeci de ani, cânt Imnul României “Deșteaptă-te române” cu lacrimi în ochi, dar cu o mare speranță și onoare!

Acum îl voi cânta peste întreaga Românie, de la cea mai înaltă cruce din lume!

Pentru mine Imnul Național, nu este un simplu cântec care se intonează doar pentru a marca niște momente, el este o rugăciune în memoria celor care și-au dat viața pentru România și un imn al demnității neamului românesc, este un îndemn pentru cei care vor să apere acestă țară și să o cinstescă!

Vă aștept Miercuri 29 iulie, 2020, la ora 12:00, să fiți împreună cu mine în fața celei mai înalte cruci din lume – Crucea Eroilor din Munții Bucegi – și să cântăm cu toții într-un glas peste întreaga Românie, imnul nostru națonal, “Deșteaptă-te române”!

Evenimentul “ZIUA IMNULUI NAȚIONAL, ÎN  SUNETELE  NAIULUI  ROMÂNESC”  este  organizat de Asociația Culturală “Nicolae Voiculeț”, cu sprijinul Ministerului Culturii, Institutului Cultural Român, Primăria orașului Bușteni și Jandarmeria Române. Concertul face parte din turneul național D.O.R. (Dumnezeu Ocrotește România), inițiat de artistul Nicolae Voiculeț.

Prin acest eveniment artistul Nicolae Voiculeț își propune promovarea identității și a marilor valori naționale, promovarea turismului românesc, trezirea conștiinței neamului, cinstirea eroilor și a celor care au apărat în lupte România.

Pentru prima dată în România, la altitudinea de 2.300m, patruzeci de artiști vor cânta alături de Nicolae Voiculeț lângă Crucea Eroilor din Munții Bucegi, “Deșteaptă-te române”.

Nicolae Voiculeț, un artist complex și evoluat, virtuoz al naiului, dirijor, coordonator muzical și producator, promovează imaginea României la un nivel înalt de exprimare artistică, devenind astfel un Ambasador al Identității Naționale.

„Am văzut lumina zilei într-o zi de iarnă, la poalele munților Bucegi având crucea deasupra mea, în casa unor oameni demni și spirituali. Acum știu că am venit la viaţă spre a fi condus în lume de sunetul matern, prin care exist şi respir. Tatăl meu, preot cu har, mi-a sădit în suflet credința în Dumnezeu și dorinţa permanentă de a mă descoperi în artă, de a mă regăsi spiritual în muzică şi in tradiţii, trasându-mi încă din copilărie calea şlefuirii, a blamării autosuficienţei şi a căutării performanţei.” Nicolae Voiculeț.

Nicolae Voiculeţ reprezintă şi promovează România, evidenţiind puterea incredibilă a folclorului şi a autenticităţii româneşti, pe marile scene ale lumii. Artistul care a concertat in fața a peste 65 de lideri de state, figuri regale și nobiliare, cărora a avut privilegiul să le expună întreg procesul creativ al muzicii sale, a fost decorat de Preşedintele României cu distincţia “Meritul Cultural al României în Grad de Cavaler”, în sentiment de gratitudine pentru contribuţia adusă artelor, dar mai ales imaginii României, pe care o promovează pretutindeni în lume.

Este artistul care a concertat la Banca Mondială, la Expoziția Mondială de la Nagoya, la Expoziţia Mondială de la Shanghai, în SUA la Smithsonian festival în Washington D.C. și a fost invitat să închidă Olimpiadade la Beijing. A obținut Premiul Internațional pentru Cariera Muzicală decernat de A.E.R.E.C. la Roma. Este primul artist român care a primit distincţia “Darul Mărului”, oferit de preşedintele U.N.E.S.C.O., simbol al speranței, generozității și al unității în diversitate.

A fost decorat cu cea mai înaltă distincție a Armatei Române, “Emblema de Onoare”.

Este inițiatorul jubileului “Maria Tanase 100”, devenit emblemă națională, dar şi al turneului “România în sunete, România în muzica lumii”. A fost propus ambasador al Centenarului României și este ambasador al culturii și turismului românesc în lume.

“Încă de la primele sunete ale naiului meu, m-am contopit în vibraţia lui şi am conştientizat că menirea mea este aceea de a-i ocroti sunetul ca pe propria-mi fiinţă”.

“Folclorul românesc curge prin venele mele şi nu a existat nicio clipă în care să mă fi dezis de originea mea.”

Pentru a promova cultura naţională şi spre a împărtăşi din misticismul naiului, Nicolae Voiculeţ înfiinţează, în urmă cu peste douăzeci de ani, în SUA la Chicago, prima şcoală de nai din America de Nord. Aici și-a pregătit elevii să comunice în limbajul universal al naiului, muzica fiind unul din mijloacele de coeziune a grupurilor, comunităţilor şi societăţilor, precum şi singura modalitate de a anula diferenţele dintre ele. Dragostea pentru pedagogie a moştenit-o de la profesorul său, Gheorghe Zamfir, care la rândul său a fost iniţiat de Fănică Luca.

Nicolae Voiculeţ a făcut cunoscută tradiţia poporului său prin sunet, în sute de concerte, în diverse colţuri ale lumii. A colaborat cu orchestre filarmonice din Viena, Stockholm, Praga, Bucureşti şi Boston a avut evoluţii artistice în lumea arabă, dar şi în Japonia, America de Nord şi America de Sud. Performează pe scene de mare prestigiu artistic din: Cehia, Franţa, Austria, Ungaria, Turcia, SUA, China, Singapore, Canada, Germania, Peru, Suedia, Danemarca, Anglia, Japonia, India, Spania, Kuwait şi Italia alături de mari muzicieni ai lumii.

Spectacolele sale sunt unificatoare prin diversitate, Nicolae Voiculeţ concertând la sanctificarea Maicii Theresa din Calcutta (Maica Teresa), celebrând-o la Basilica di Santa Maria Sopra Minerva (Roma). A dat reprezentaţii uluitoare şi pe cea mai importantă scenă kuweitiana Hasemi II Grand Ballrom, la invitaţia Kuwait Chamber Filarmonica. S-a implicat intens în campanii umanitare, în concerte caritabile, fiind aliat al celor în suferință, dăruindu-le speranță și credință prin puterea sunetului său. Este un om conștient de menirea sa în lume.

Nicolae Voiculeț își dedică viaţa și muzica oamenilor, scena îi e Altarul, iar România, sunetul.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.