Mii de bucuresteni cer redeschiderea parcului Politehnica

Mii de bucureşteni, care locuiesc în cartierele Politehnica, Militari, Cotroceni şi Crângaşi, sunt nemulţumiţi că autorităţile refuză să deschidă parcul Politehnica, unul dintre cele mai mari din oraş, având circa 60 de hectare. Parcul a fost închis la începutul pandemiei de COVID-19 şi reprezintă singura zonă la care au acces şi se pot relaxa locuitorii din zonă.

Cetăţenii nemulţumiţi au făcut o petiţie online, denumită „Politehnica parc public”, în care cer redeschiderea parcului, iar până acum, petiţia a obţinut 2.615 de semnături.

În petiţie se solicită accesul liber în interiorul parcului şi accesul liber cu animale de companie. De asemenea, cetăţenii solicită sprijinul Primăriei Sectorului 6 pentru montarea dispozitivelor/dozatoarelor de pungi pentru igienice pentru animale şi asigurarea salubrității întregului parc UPB, susținută de la bugetul Primăriei Sectorului 6.

Realizatorii petiției susțin că potrivit regulamentului de ordine interioară a UPB, accesul este în continuare permis însă în realitate acesta este restrictionat. Rectorul Universității Politehnica București, Mihnea Costoiu, a declarat pentru G4Media.ro că parcul va rămâne închis în continuare deoarece Consiliul de Administrație nu a fost de acord cu redeschiderea lui. Motivele din spatele deciziei ar fi că, până a fi închis, unii dintre cei care vizitau parcul Politehnica aveau obiceiul de a folosi toaletele din clădiri și nu în ultimul rând de a distruge și a fura din campus

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.