File din istoria locală: 28 iulie, ZIUA TIMIȘULUI
Ziua de 28 iulie amintește locuitorilor județului Timiș de vara anului 1919, când, la câteva luni de la Marea Unire de la 1918, armata franceză s-a interpus între trupele române și armata de ocupație (a Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor) și a cedat treptat locul armatei Regale Române. După retragerea trupelor de ocupație de pe teritoriul comitatului Timiș, la 28 iulie 1919 a fost instaurată administrația românească în județul Timiș-Torontal. Primul prefect român ce și-a asumat conducerea și coordonarea acestei zone care a trecut printr-un război a fost dr. Aurel Cosma, fost președinte, la acea vreme, al Partidului Național Român și al Consiliului Național Român din Timișoara.
În 28 iulie 1919, dr. Aurel Cosma, instalat în funcţia de prefect, a preluat administraţia în numele statului român în judeţul Timiş, Timişoara şi în zona din fostul comitat Torontal, care a revenit României prin hotărârile Conferinţei de Pace de la Paris. După această trecere la administrația românească, urmează pentru județul Timiș-Torontal o perioadă prosperă în care se înființează primele instituții de învățământ superior și crește numărul instituțiilor culturale. Această dezvoltare este însă întreruptă brutal de cel de-al Doilea Război Mondial. Abia în 1968, Județul Timiș este reînființat în structura și pe teritoriul pe care-l ocupă și în prezent.
Din cauza situației care ne afectează la nivel global, toate manifestările care împodobeau în alți ani zilele Timișului au fost mult restrânse. Chiar și așa, umaniștii timișoreni reamintesc tuturor celor interesați că la Timișoara, în 28 iulie 2020, între orele 10-20, vor fi deschise câteva expoziții la Muzeul Național al Banatului, din Bastionul Theresia și la Muzeul Satului. Intrarea la aceste expoziții va fi gratuită, dar se recomandă păstrarea normelor sanitare de prevenire a răspândirii noului coronavirus.
La acest moment aniversar, umaniștii urează tuturor locuitorilor din județul Timiș zile senine, sănătate, prosperitate și promovarea –în continuare- a valorilor și tradițiilor locale!
Biroul de presă al PPU-sl Timiș
MARIANA ANGHEL