Purtarea măștii, obligatorie în zece județe!

0

Până acum purtarea măștii a devenit obligatorie în 10 județe. Este vorba de Argeș, Dâmbovița, Galați, Brașov, Vâlcea, Iași, Călărași, Prahova, Buzău, Constanța şi Vâlcea. Și în București se va lua, cel mai probabil luni, o măsură asemănătoare care va viza Centrul Vechi. Cine încalcă această regulă se poate alege cu amendă între 500 şi 2.500 lei. Cea mai important creștere a cazurilor de COVID-19 în 24 de ore s-a înregistrat în București- 223, urmat de Argeș-103, Prahova- 78, Timiș- 76, Brașov- 60.

Locuitorii judeţului Constanţa, dar şi turiştii care ajung de sâmbătă în staţiunile de pe litoralul românesc vor fi obligaţi să poarte mască de protecţie seara, între orele 18.00 – 24.00, chiar dacă se află în staţii exterioare. Mai exact, purtarea măştii devine obligatorie în locurile aglomerate, precum falezele, târgurile, parcurile, piețele, în gări și stații de transport în comun, dar și plaja.

Programul teraselor și cluburilor rămâne neschimbat deocamdată, a anunţat George-Sergiu Niculescu, prefectul de Constanța.

„Avem 3 puncte pe ordinea de zi. La punctul 1 am avut analizarea propunerii venite din partea DSP Constanța în vederea obligativității purtării măștii în spații deschise în care se formează aglomerări, unde distanța fizică între persoane nu se poate respecta, distanța de doi metri. Vorbim despre piețe, oboare, târguri, curțile exterioare ale lăcașelor de cult, peroanele gărilor, stațiile de autobuz… Sunt mai multe introduse. Toate acestea le vom face publice prin hotărârea de Comitet Județean pentru Situații de Urgență.

De asemenea, pentru zonele de promenadă din județul Constanța, în toate stațiunile turistice, vorbim de zonele tradiționale unde se creează aglomerări – Eforie, Mamaia și celelalte stațiuni, obligativitatea purtării măștilor de protecție în intervalul orar 18:00 – 24:00.

Această decizie a fost luată în urma analizei prezentate de către DSP și în urma unei adrese primite de la IPJ Constanța în ceea ce privește valorile de trafic și fluxul de persoane în aceste intervale orare”, a anunţat prefectul de Constanţa.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.