Premierul Boris Johnson îi vrea în carantină pe britanicii în vârstă de peste 50 de ani

0

Milioane de britanici de peste 50 de ani ar putea fi obligați să rămână în case. Este vorba despre o măsură inclusă în planurile premierului Boris Johnson de a evita o nouă carantină națională. Șeful guvernului britanic nu este pregătit să ridice toate restricțiile, mai ales pentru că a crescut numărul cazurilor de îmbolnăvire. Johnson consideră, însă, că este momentul ca lumea să devină mai conștientă de pericolul adus de virus și să limiteze relaxarea restricțiilor, potrivit Realitatea PLUS.

Premierul britanic, Boris Johnson, caută soluții pentru a evita valul doi al epidemiei de coronavirus în Marea Britanie. Se discută despre măsurile posibile pentru a evita o nouă carantină la nivel național care ar putea bloca o potențială redresare economică. S-ar putea avea în vedere chiar și izolarea persoanelor cu vârste cuprinse între 50 și 70 de ani.

„Realitatea este că patru din cinci persoane care au murit din cauza acestei boli a avut peste 65 de ani. Nu este vorba neapărat de lupta între categorii de vârste ci, mai degrabă, despre lupta cu virusul”, a afirmat Esther Rantzen, jurnalist[ britanică.

Planurile lui Johnson sunt însă destul de controversate, deoarece vârsta este un factor mai puțin important decât vulnerabilitățile clinice.

„Cred că problema este că întotdeauna ne referim la persoanele mai în vârstă. Acum sunt incluși cei peste 50 de ani. Dar ce spunem de cei tineri? Ei ies pe afară, merg pe plaje aglomerate. Și sunt cu miile. Când merg prin Londra văd baruri pline de oameni tineri. Probabil ei ar trebui pedepsiți, nu tot timpul doar persoanele în vârstă”, a spus actorul Christopher Biggins.

În cadrul propunerilor este luată în considerare și instaurarea carantinei la Londra, care ar include restricționarea călătoriilor. Orice servicii care implică și contact fizic, cum ar fi mersul la coafor, ar fi, de asemenea, oprite dacă se observă o creștere bruscă a cazurilor de Covid-19.

„Avem un program de apărare care vine în sprijinul celor vulnerabili clinic ca să rămână acasă și să se protejeze în timpul pandemiei. Le asigurăm mâncare și medicamente dar ca să trecem peste, este vorba de o abordare locală”, susține, în schimb, Robert Jenrick, ministrul Locuințelor și Gopodăriilor.

Sistemul de sănătate britanic a fost intens solicitat în timpul vârfurilor epidemiei de coronavirus, în urma căreia au murit 46.000 de oameni. Recent, Serviciul Naţional de Sănătate a anunţat că va oferi pacienţilor cu cancer tratamente adaptate pentru Covid-19, inclusiv medicamente care nu afectează puternic sistemul imunitar.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.