Test rapid obligatoriu. Ministrul italian al Sănătății, Roberto Speranza, acceptă propunerea din partea Confindustria România

0

În urmă cu câteva ore, a fost comunicată noua Ordonanță de Urgență a Ministrului italian al sănătății, care marchează o schimbare semnificativă a direcției în adoptarea de soluții eficiente pentru a limita răspândirea infectării pentru cei care provin din țări cu risc precum: Spania, Grecia, Malta și Croația.

Test rapid obligatoriu la intrarea în Italia, sau prezentarea dovezii efectuării cu maxim 72 de ore înainte de intrare a unui TEST MOLECULAR SAU ANTIGENIC cu rezultat negativ. La sosirea pe aeroporturi, porturi, gări italiene, cu conexiuni cu țările cu risc, călătorilor li se va preleva salivă, în vederea efecturării unui test molecular care în maxim 15 minute va oferi un rezultat pozitiv sau negativ. În cazul în care testul este pozitiv, autoritățile medicale vor pune în aplicare toate măsurile de limitare a infectării utilizate de obicei: carantina și vor căuta toate persoanele cu care persoana infectată a avut contact în ultimele săptămâni pentru a le supune la rândul lor la test. Un prim obstacol important a fost depășit, o schimbare semnificativă de abordare a Ministerului Sănătății din Italia, de la carantina obligatorie la soluția testului rapid. Confindustria Romania consideră această evaluare importantă a ministrului Speranza, drept un act de mare responsabilitate. Iată, așadar, o continuare pozitivă la propunerile Confindustria România, așa cum au fost exprimate în scrisoarea trimisă direct ministrului pe 27 iulie, apoi repropusă pe 31 iulie și din nou pe 1 august. Chiar și în această ultimă comunicare, am exprimat părerea că soluția celor 120 de ore reprezintă doar o soluție parțială și că numai testele ar putea reprezenta calea de ieșire din această problemă. Suntem convinși că intervenția din partea Confindustria Bulgaria și a Camerei de Comerț italiene din Bulgaria, printr-o scrisoare comună către însuși ministrul Speranza, a consolidat această poziție fermă. Un rezultat la care Confindustria Romania nu a renunțat niciodată. Acum așteptăm pasul cel mai important, și anume ca această procedură să fie extinsă cât mai curând posibil și pentru intrările din Italia din România și Bulgaria, cel târziu până pe 7 septembrie, pentru a evita carantinarea tuturor persoanelor care au o interacțiune economică constantă între Italia și aceste țări.

Avem nevoie de o ordonanță clară pentru partea de implementare, care să reprezinte rezultatul experienței acumulate în ultimele luni și care să permită integrarea de soluții precum 120 de ore, teste rapide la sosire (15 minute) și teste efectuate cu 72 de ore înainte de intrarea în Italia.

Prin această nouă procedură, ar putea fi creat acel CORIDOR VERDE între Italia și România / Bulgaria pe care l-am solicitat de atâta timp. De asemenea, în acest caz, cooperarea Sistemului, chiar și la nivel internațional, exprimată prompt, cu autoritate și responsabilitate, între România și Bulgaria, și-a dovedit eficiența dincolo de orice altă inițiativă.

Confindustria România reiterează faptul că intervențiile tardive, mai grave dacă sunt activate în urma unui dialog deja avansat cu instituțiile, sunt inutile și creează confuzie. Considerăm că atunci când vine vorba de protejarea intereselor primare ale întreprinzătorilor și companiilor, rezultatul pentru întreaga comunitate este mai important decât căutarea paternității  unei acțiuni care, ulterior, va reprezenta inevitabil doar un scop în sine.

 

 

 

 

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.