Provocări inedite pentru stângacele de la CSM București!

0

Carmen Martin si Andrea Klikovac au fost nevoite să nimerească bara porții, să se dea cu ruj, să mănânce o prăjitură și să facă o parcare laterală folosindu-se doar de mâna dreaptă.

Două dintre handbalistele de la CSM București au  sărbătorit Ziua Internațională a Stângacilor dorind să demonstreze că au abilități și cu mâna dreaptă.

Astfel, extrema Carmen Martin și interul Andrea Klikovac – stângace amândouă – s-au confruntat în cinci probe!

Prima provocare a fost legată de handbal, iar fetele au aruncat la poartă de  la 9 metri cu țintă precisă: bara! În a doua parte a probei, „tigroaicele” au aruncat din poartă-n poartă! Duelul handbalistic s-a încheiat la egalitate.

Mai departe, Carmen și Andrea au avut de mâncat o prăjitură, contratimp, ținând furculița doar cu dreapta! Câștigătoare a fost Klikovac.

La proba de make-up s-a impus Carmen Martin, extrema fiind mai rapidă în a se da cu ruj. Fetele nu au ratat momentul și au făcut un selfie, pentru ca fanii să vadă rezultatele.

Ultima probă a fost una de îndemânare la volan, iar sportivele au reușit să parcheze exemplar!

Per total, Andrea s-a impus, dar buna dispoziție și voioșia a fost de ambele părți.

” Ne-am simțit bine și am avut parte de experiențe inedite folosind doar mâna dreaptă. A fost destul de greu să aruncăm de la o poartă la cealaltă. Nici partea cu machiajul nu a fost ușoară, mai ales dacă nu obișnuiești să faci așa ceva. Este greu să fii stângace și să faci lucrurile cu mâna dreaptă … Noi, la handbal, avem noroc pentru că folosim des ambele mâini, așa că ne mai ajută acest aspect. Eu fac totul cu mâna stângă și piciorul stâng” – Carmen Martin, handbalistă CSM București.

” Pentru mine nu a fost deloc dificil să mănânc prăjitura, niciodată nu am probleme cu prăjiturile…mai greu a fost să nimeresc bara. Eu scriu cu mâna dreaptă, deci nu pot spune că nu folosesc deloc mâna dreaptă. Pot să scriu cu ambele mâini, dar la școală m-au obligat să scriu cu mâna dreaptă, așa că am învățat” – Andrea Klikovac, handbalistă CSM București.

Abia așteaptă reluarea competițiilor

Handbalul românesc ar trebui să se reia la începutul lunii septembrie, cu Final Four-ul Cupei României FAN Courier, ediția din sezonul trecut. CSM București este în luptă pentru trofeu, iar ”tigroaicele” abia așteaptă să se reia competițiile. Pe fetele lui Adi Vasile le așteaptă și meciurile din Liga Campionilor, programate să înceapă la mijlocul lui septembrie.

”De abia așteptăm să începem să jucăm cât de curând se poate. Cred că va fi un sezon mai complicat, lucrurile vor fi comprimate, regulile de călătorie vor fi diferite, probabil programul va fi foarte încărcat. Ne e foarte dor de fani! Ultimul meci al sezonului trecut l-am jucat în Sala Polivalentă, fără spectatori, și a fost extrem de trist să nu-i avem pe fani alături de noi” – Carmen Martin, handbalistă CSM București.

”Au trecut mai mult de cinci luni de la ultima partidă jucată…este o perioadă extrem de lungă. Suntem foarte nerăbdătoare să primim vestea că putem juca din nou și că toate competițiile se reiau. Nu mai e același sport fără spectatori, nu ai același sentiment fără ei în tribune…când sunt la meci, ne dau aripi să putem zbura. Este ceva total diferit, de aceea sper să revină toate lucrurile la normal. Cel mai important este ca toate jucătoarele să fie sănătoase, să putem juca din nou”- Andrea Klikovac, handbalistă CSM București.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.