Iohannis: Moțiunea de cenzură, depusă de PSD, neavenită!

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat în cadrul conferinţei de presă faptul că moţiunea de cenzură i se pare neavenită. De asemenea, Klaus Iohannis a ţinut să precizeze că PSD este iresponsabil dar şi faptul că nu s-a depus niciodată în vacanţa parlamentară o moţiune de cenzură.

„Această moţiune de cenzură mi se pare neavenită din motive foarte simple şi clare. Dacă ţara este cuprinsă de o epidemie şi suntem în criză economică, nu vii din Opoziţie să depui moţiune de cenzură. Asta arată doar că PSD nu e doar cinic, asta am mai stabilit-o când au tras de timp cu aprobarea legii carantinei, este şi iresponsabil. PSD vrea să arate alegătorilor că mai este încă acolo. Nu are soluţii pentru România, pentru români, PSD caută soluţii pentru baronii care se simt deconectaţi de resursele publice şi probabil că suferă”, a precizat șeful statului.

Klaus Iohannis a precizat faptul că există dubii în spaţiul public cu privire la constituţionalitatea demersului.

„Nu s-a depus niciodată în sesiune extraordinară, în vacanţă parlamentară o moţiune de cenzură. Sunt specialişti care spun că e discutabil, sunt alţi specialişti care spun că e fezabil. Aici trebuie clarificat. Vom vedea dacă e neconstituţională sau nu”, a adăugat el.

De asemenea, şeful statului a subliniat că despre trecerea din sesiunea extraordinară în sesiunea ordinară, de asemenea, specialiştii trebuie să analizeze legalitatea şi constituţionalitatea unui astfel de demers.

„Ce se întâmplă după moţiune vom discuta. După părerea mea e un gest iresponsabil de uz intern pentru PSD”, a conchis Iohannis.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.