Pensiile vor crește cu 34% în 2021!
Următoarea creștere a pensiilor va avea loc peste un an, respectiv abia în septembrie 2021. Cel puțin asta prevede actuala lege a pensiilor, care a fost actualizată, în ciuda faptului că pensionarii sperau că vor primi luna următoare majorarea de 40% sau măcar la începutul lui 2021. Dacă acum procentul vehiculat este de 14%, la anul, Ministerul Muncii va trebui să mărească pensiile cu 34%, relatează Realitatea PLUS.
Actuala lege a pensiilor, așa cum a fost actualizată, prevede că următoarea creștere a pensiilor va avea loc în septembrie 2021. Este vorba de o creștere cu 34%, respectiv de o creștere de la 1.442 de lei la 1.875.
Potrivit noului calendar al majorării pensiilor, procentul prevăzut pentru luna septembrie a acestui an rămâne cel de 14%, ceea ce presupune o creștere de la 1.265 de lei la 1.442 lei. Deloc suficientă, spun reprezentanții pensionarilor din România care ar putea recurge la proteste sau chiar să dea Guvernul în judecată, așa cum anunțau la începutul lunii iulie.
Creșterea punctului de pensie cu 14% și amânarea majorării salariilor profesorilor au fost publicate, ieri, în Monitorul Oficial al României.
Legea pensiilor lăsată cadou de PSD, care a intrat în vigoare parțial în toamna lui 2019, prevedea o creștere de 40% a punctului de pensie în 2020 și cu încă 5,6% în 2021.