Premierul Orban desființează moțiunea de cenzură depusă de PSD: „O culegere de minciuni!”
PNL ar urma să atace azi, la CCR, moțiunea de cenzură depusă joi de PSD. Joi seară, Ludovic Orban a declarat, în emisiunea ”Legile Puterii” de la Realitatea Plus, că textul este ”o culegere de minciuni”. Premierul a criticat iresponsabilitatea social-democraților, care vor căderea guvernului în condițiile în care țara se confruntă cu o criză economică și cu epidemia de coronavirus. PNL va sesiza CCR, vineri, în legătură cu demersul PSD. ”Această moțiune parcă a fost scrisă de Dăncilă sau de cineva care a băut apă după Dăncilă. Cine a scris e rupt complet de realitate”, a subliniat șeful guvernului.
Premierul Orban a atras atenția că un guvern interimar nu ar putea gestiona problemele cu care se confruntă țara și a reamintit dezastrul făcut de guvernările PSD.
”Nu înțeleg această inițiativă mai ales că, pentru prima oară în 30 de ani, se depune o moțiune în vacanța parlamentară. În vacanță se poate convoca o sesiune extraordinară sau două, dar e vacanță parlamentară. Sesiunea extraordinară vine ca o prelungire a sesiunii ordinare. Mai mult, a fost depusă într-o sesiune extraordinară, după care birourile reunite permanente au convocat pentru astăzi doar citirea moțiunii, după care s-au prins că e ceva în neregulă și au prelungit-o până pe 31 august. Sincer, pe mine m-a deranjat profund și ce scrie acolo. Este o colecție de minciuni care nu au nicio legătură cu realitatea economică și socială. Să inițiezi cu trei luni înainte de alegeri o moțiune… Avem foarte multe lucruri importante de pus la punct, în primul rând bătălia cu epidemia, care este fundamentală, pregătirea începerii anului școlar, organizarea alegerilor locale, absorbția fondurilor europene. Practic, intrăm în negociere pentru semnarea Acordului de Parteneriat pentru exercițiul multianul 2021-2027. Fiecare țară a UE trebuie să pregătească Planul de Reziliență și Recuperare, care reprezintă toate programele care vor fi finantațe.
Ar fi foarte complicat ca un guvern interimar să facă toate lucrurile astea. Nu poate emite acte normative cu valoare de lege, are o forță de negociere mai mică și o autoritate redusă asupra tuturor structurilor inclusiv instituționale din România.
În plus, am început implementarea Programului de relansare economică și investiții ”Reclădim România” și devine operațional.
Mi se pare o moțiune neserioasă, fără niciun fundament în realitate, lipsită complet de argumente în susținerea punctelor de vedere.
(…) În noiembrie, am reușit să punem punct guvernării catastrofale a PSD care, în trei ani, a fost pe punctul de a distruge orice progres făcut de România în anii anteriori. Nu s-a investit nimic. În primele șase luni ale anului, guvernul nostru a făcut cele mai multe investiții în economie din ultimii zece ani, în criză. Căderea economică din România a fost mai mică decât media Europei, ceea ce s-a datorat în mare parte măsurilor luate de guvernul nostru” a declarat Orban, la Realitatea Plus.
Premierul a transmis că textul moțiunii cuprinde mai multe minciuni.
”Ne acuză că am scăpat pandemia de sub control și mint în moțiune că România a avut doar opt zile în care nu s-a dispus izolarea și carantina. Am avut o perioadă de 20 de zile în care pentru 5.000 de persoane infectate nu am putut să dispunem izolarea, tratarea în spital. Pe lângă persoanele infectate, e vorba de toate persoanele care au intrat în contact, zeci de mii, asupra cărora guvernul nu a putut să dispună niciun fel de măsură pentru împiedicarea transmiterii virusului.
Ei au votat că nu se impune prelungirea stării de alertă. Noroc că nu au fost atenți la Legea 55 și nu și-au dat seama că prelungirea stării de alertă nu mai trebuie votată de Parlament. (…) Această moțiune parcă a fost scrisă de Dăncilă sau de cineva care a băut apă după Dăncilă. Indiferent cine a scris e rupt complet de realitate. Să vorbești de scăderea salariului mediu net… acesta se calculează lună la lună. Salariul mediu net în România în iunie a fost cu 5% mai mare decât în aceeași perioadă din 2019. Vorbesc de un milion de șomeri. I-am întrebat de unde au informația, au citit ei într-un ziar…”, a subliniat șeful Executivului.
Orban a criticat, din nou, atitudinea iresponsabilă a social-democraților față de pericolul Covid-19.
”Conduita PSD de la începutul epidemiei a fost iresponsabilă, a boicotat toate măsurile pe care le-au luat autoritățile. Luările de poziție au fost clare, de bagatelizare a riscului, de ignorare a măsurilor de protecție sanitară. (…) Între momentul publicării deciziei CCR și cel în care a fost votată legea în Parlament, permițând autorităților din nou să impună măsuri, a crescut numărul de cazuri de la sub 400 la 1.200 în două zile”, a menționat premierul.
Întrebat dacă depunerea moțiunii l-ar ajuta pe Marcel Ciolacu pentru a câștiga șefia partidului, Orban a răspuns: ”Nu pot să-mi imaginez că te joci cu România numai ca să-ți favorizezi poziția la Congres. Nu știu dacă va fi competiție la Congresul PSD”.