Va supraviețui opozantul lui Putin? Alexei Navalnîi, protejat de polițiștii germani în spitalul din Berlin!

0

Opozantul rus Alexei Navalnîi se află sub protecţia poliţiei, pusă la dispoziţie de statul german, în spitalul din Berlin unde este tratat în urma presupuse tentative de otrăviri în Siberia. Un anunț în acest sens a fost făcut, duminică, de Biroul Federal de Investigaţii Criminale (BKA) – responsabil cu protecţia oficialilor guvernamentali germani, dar şi a invitaţilor străini în timpul vizitelor de stat, relatează DPA.

„Statul a preluat într-o primă fază protecţia din partea poliţiei pentru Alexei Navalnîi”, a spus un purtător de cuvânt al guvernului german.

Navalnîi, care, în prezent, se zbate între viaţă şi moarte, a fost adus cu avionul de la Moscova în Germania, în curusul zilei de sâmbătă, pentru un tratament la Spitalul Charité din Berlin.

În vreme ce echipa sa susţine că a fost otrăvit în Siberia, medicii ruşi au spun că ar putea suferi de o tulburare metabolică.

Între timp, producătorul de film care a organizat transportul din Siberia la Berlin pentru cel mai vehement critic al Kremlinului s-a declarat convins că Navalnîi va supravieţui.

„Din punctul meu de vedere, chestiunea crucială este dacă el va scăpa nevătămat şi va continua să îşi joace rolul de până acum”, a declarat Jaka Bizilj pentru tabloidul german Bild, într-un interviu video apărut duminică.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.