Muzicianul de excepție, Nicolae Voiculeț: „M-au pus pe gânduri foarte mult imaginile cu ierarhi ai Bisericii noastre purtînd măști la gură”
Oare a ajuns Cuvântul Lui Dumnezeu, sub MASCA sclaviei corectitudinii politice?
Am văzut fotografii cu apariții publice a câtorva Ierarhi în frunte cu PF Daniel, purtând măști de protecție “sanitară”.
Ați auzit sau ați citit undeva până acum că Hristos ar fi purtat mască pe față, sau orice fel de altă protecție, atunci când i-a vindecat pe cei zece leproși? Eu nu!
Nu înțeleg de ce, mai marii ierarhi ai Bisericii Române, s-au decis să-și pună mască? Nu pot să cred că le este mai frică de Covid, decât de Dumnezeu!
Să-mi fie iertată observația, dar nu judec pe nimeni, este doar o nedumerire și o mâhnire, pentru că acești înalți ierarhi, sunt modelele noastre, a milioane de creștini ortodocși din România, care ne-am pus nădejdea în ei, întru Hristos!
Nu înțeleg de ce le e frică de acest virus, având credință și slujindu-L pe Dumnezeu?Nu cred că și-au pierdut-o tocmai acum!
M-au întristat și m-au pus pe gânduri foarte mult aceste imagini cu acești ierarhi ai Bisericii noastre purtînd măști la gură. Măști puse peste Cuvântul lui Dumnezeu, pe care îl au de împărtășit nouă, credincioșilor!
Acum noi ce facem? Parcă am rămas singuri.. Unde ne mai este speranța noastră..?
Cred că numai la Dumnezeu!
Întâlnirea lui Dumnezeu cu omul a fost si este întotdeauna aducătoare de binefaceri și pricinuitoare de pace, bucurie, tămăduire și mântuire.
Cu acest gest pe care Sfințiile lor l-au făcut, purtând mască, cred că îl pun la îndoială mai întâi pe Hristos, iar apoi își anulează propria menire!
De la cine mai învățăm acum virtutea credinței? Noi cei care credem, vrem să fim precum samariteanul vindecat de lepră!
Nou am învățat din pilda samarineanului vindecat, virtutea credinței, cea a ascultării de Dumnezeu, dar și virtutea recunoștinței față de aproapele!
Plecând de la faptul că Mântuitorul nu s-a ferit de întâlnirea cu leproșii, ci le-a acordat atenție, milă și tămăduire, în secolul al IV-lea, Sfântul Vasile cel Mare, întemeind un adevărat „oraș al dragostei creștine” – cum a fost numit de Sfântul Grigorie Teologul -, totodată a înființat și prima leprozerie din istoria civilizației umane.
Îi întreb acum pe conducătorii Bisericii Ortodoxe Române, de ce stau cu măștile pe chipuri… și nu sunt la căpătâiul celor din spitale infectați de covid? De ce au adoptat acest simbol al obedienței și “sclaviei”, demonstrat de marii inițiați în domeniul sănătății mondiale, ca fiind inutilă (masca) în protejarea împotriva virusului SARS-CoV-2..!?
Ce vor să ne arate de fapt unii ierarhi ai noștri..? Ce trebuie să înțelegem noi din acest act de protejare “sanitară” pe care ei l-au adoptat? Că legile, ordonanțele guvernamentale și militare, împreună cu acest virus, sunt mai presus decât Dumnezeu și credința în EL?
Ce se va întâmpla dacă istoria îi va consemna pe acești ierarhi cu măști pe fețe, în picturile bisericești și poate în icoane, așa cum deja doctorii au fost făcuți sfinți prin campaniile stradale?
Mitropolitul Ambrozie de Kalavrita a spus:„Masca, adică unealta diavolului, domină acum peste tot! Încet, încet intră chiar și în Biserica Ortodoxă. Puteți vedea episcopi, diaconi, preoți și mireni cu măști, care sunt o invenție demonică”.
E greu să tragem o concluzie si să cădem în păcatul de a judeca, dar pentru mine un mare exemplu este Sfântul Vasile, care pentru mângâierea sufletească, redarea și întărirea nădejdii bolnavilor de lepră, nu se sfia să le sărute rănile, să-i îmbrățișeze și mulți se vindecau.
Stau acum și mă întreb, cu iertare și sper să greșesc, oare câți dintre ierarhii noștri prea înalți, au îmbrățișat vreun român infectat cu Covid de la începutul pandemiei până azi?
A fost cineva dintre sfințiile lor la patul vreunui om la ATI, să-l sărute pe frunte, sau să-l țină de mâna, când era întubat?
Eu nu știu, nu am auzit!
Eu cred că Biserica lui Hristos, sunt oamenii lui Hristos! Dumnezeu lucrează prin oameni, indiferent de rangul și funcțiile lor!
Părinte Iustin Pârvu a spus: “Va veni vremea când satana va fi încoronat la Ierusalim de către patriarh de către arhierei și preoți, să nu vă temeți de lucrul acesta pentru că trebuie să se împlinească, să nu cumva să vă micșorați în credința voastră.”
Dar cred că ne batem joc de paradisul pe care ni l-a dăruit Dumnezeu, prin tot cea ce facem. S-a umplut paharul.
Am ajuns să ne batem joc, chiar de Dumnezeu!
Știți ce le-a spus Iisus celor 10 leproși pe care i-a întâlnit? Le-a spus:
“Mergeți și arătați-vă preoților.”
Azi, cei care sunt contaminați cu acest virus mai pot merge să se arate preoților când iei poartă mască pe fața și se tem să nu se contamineze? Mie greu să văd aceste lucruri că se intâmplă cu noi..
Când a văzut că a fost vindecat de lepră, singurul care s-a întors și i-a mulțumit, aruncându-se la picioare lui Iisus și slăvindu-l pe Dumnezeu cu glas tare, a fost doar samariteanul.
Atunci Iisus l-a întrebat:
„Nu au fost curățați de lepră toți zece? Unde sunt ceilalți nouă? Nu s-a găsit niciunul să se întoarcă și să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta care-i de alt neam?”
Apoi IISUS i-a spus samariteanului:
„Ridică-te și du-te; credința ta te-a mântuit.”
Cu mască sau nu, Dumnezeu Vede foarte clar dincolo de aparențele de sfinți ale unor așa ziși oameni!
E SUS HRISTOS, E CU NOI, E ÎN NOI!
Nicolae Voiculeț
Minunat, domnule Voiculeț! Vă admir credința și curajul, precum și cuvintele de ispravă pe care le-ați scris cu inima și din inimă, pentru românii creștini care vor să audă! Mulțumim!