Numărul românilor infectați cu COVID-19 se apropie de 85.000!

0

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, astăzi, un nou bilanț al infectărilor cu coronavirus. În ultimele 24 de ore, au fost raportate încă 1.318 de cazuri  și 48 de decese. La Terapie Intensivă, situația este în continuare alarmantă, cu 497 de români internați în stare gravă.

Un nou bilanț al cazurilor de Covid-19 a fost anunțat, astăzi, de autorități.

Până astăzi, 28 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 84.468 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

37.056 de pacienți au fost declarați vindecați și 10.344 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.318 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 645 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 3.507 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 27.08.2020 (10:00) – 28.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 48 de decese (23 bărbați și 25 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiș, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 15 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la categoria de peste 80 de ani.

47 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.