Festivalul European al Spectacolului Timișoara-Festivalul Dramaturgiei Românești S.O.S. 2020
Festivalul organizat de Teatrul Național din Timișoara, FEST-FDR, devine cu atât mai relevant în această perioadă în care, blocați printre măsurile de combatere ale noului coronavirus, oamenii resimt acut lipsa actului cultural, iar artiștii din România, la fel ca cei din întreaga lume, au nevoie de întâlnirea cu publicul ca de oxigen. Ceea ce ne-a determinat să intitulăm ediția de anul acesta a festivalului S.O.S. 2020 este sentimentul acut că arta devine tot mai mult o formă de rezistență, o formă de a ne păstra umanitatea și de a rămâne pe „cărarea din cărămizi galbene”, cea care ne duce în Oz – cu alte cuvinte, în miezul propriei noastre imaginații –, cea care ne deschide drumul către speranță și către întâlnirea cu noi înșine.
Selecția de anul acesta, realizată de teatrologul Oana Borș, aduce la Teatrul Național din Timișoara 15 spectacole ale unor teatre și companii independente din București, Cluj, Târgu Mureș, Reșița, Odorheiu Secuiesc și Râmnicu Vâlcea.
În acest fel, în bulversantul context al acestui an, timp de aproape 3 săptămâni, FEST-FDR, eveniment susținut de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, va transforma Naționalul din Timișoara în epicentrul teatrului românesc.
FEST-FDR s-a construit în jurul spectacolului pe text de teatru românesc, în cele două direcții ale sale. Astfel, selecția reflectă pe de o parte reîntoarcerea teatrelor și a companiilor de teatru către dramaturgia clasică sau către reinterpretări ale unor clasici ai literaturii române – Marin Sorescu, Tudor Mușatescu, Ion Creangă sau Urmuz, iar pe de altă parte, subliniază emergența unor noi nume ale dramaturgiei contemporane: Radu Iacoban, Catinca Drăgănescu, Csaba Sekely, Eugen Gyemant, Carmen Vidu, Hatházi András, Andreea Tănăsescu, Alexandru Popa sau Dan Druță.
Nu în ultimul rând, FEST-FDR va prilejui întâlnirea publicului cu numeroși artiști redutabili, prin creațiile lor recente: Victor Ioan Frunză, Alexandru Dabija, Alexa Visarion, Maia Morgenstern, Oana Pellea, Ion Caramitru, Marius Bodochi, Marian Râlea, Radu Nica, Radu Iacoban, Nicu Mihoc, Nicoleta Lefter, Richard Bovnoczki, Cezar Antal, cărora li se alătură numeroși tineri artiști extrem de talentați.
Biletele pentru spectacolele FEST-FDR sunt disponibile online pe www.tntimisoara.com sau la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic), orarul de funcționare între orele 11 și 19, de marți până duminică.
Accesul publicului în spațiul de spectacol se va face exclusiv cu respectarea Regulamentului afișat și publicat online pe site-ul www.tntimisoara.com și pe Eventim.
Vă prezentăm în continuare programul de spectacole al FEST-FDR 2020:
- Duminică, 13.09, ora 20.00 , Sala 2 – Scena A ut DOR – Jurnal de România. 1989, un spectacol de Carmen Lidia Vidu; Teatrul Național București
- Miercuri, 16.09, ora 20.00, Sala 2 – Scena A ut DOR – Totul e bine când se termină de Andreea Tănăsescu, regia artistică Radu Nica; Reactor de Creație și experiment Cluj-Napoca
- Vineri, 18.09, ora 20.00, Sala 2 – Scena A ut DOR – Emisie: Titanic vals. În direct la microfon, după Tudor Mușatescu, regia artistică Matei Lucaci-Grunberg; Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea
- Sâmbătă, 19.09, ora 20.00 , Sala 2 – Scena A ut DOR – Scene bizare după Urmuz, un spectacol de Mihaela Panainte; Teatrul de Vest Reșița
- Duminică, 20.09, ora 20.00, Sala 2 – Scena A ut DOR – Kovács János moare de Hatházi András, regia artistică Zakariás Zalán; Teatrul „Tomcsa Sándor”, Odorheiul Secuiesc
- Luni, 21.09, ora 00 – Aș vrea să-ți spun, recital de poezie Marius Bodochi
- Marți, 22.09, ora 20.00, Sala 2 – Scena A ut DOR – Nu sunt eu. Maia Morgenstern – o biografie, scenariul Dan Druță, direcția de scenă Victor Ioan Frunză; Teatrul Dramaturgilor Români
- Miercuri, 23.09, ora 20.00, Sala 2 – Scena A ut DOR – Iona de Marin Sorescu, coordonare scenică Victor Ioan Frunză; Teatrul Dramaturgilor Români
- Joi, 24.09, ora 20.00, Sala 2 – Scena A ut DOR – Bad Talks, un spectacol de Radu Iacoban; UNTEATRU
- Vineri, 25.09, ora 20.00, Sala 2 – Scena A ut DOR – Domeniul luptei, un spectacol de Catinca Drăgănescu; UNTEATRU
- Sâmbătă, 26.09, ora 20.00, Sala 2 – Scena A ut DOR – Noaptea bufonilor, după A.P. Cehov și W. Shakespeare, un spectacol de Alexa Visarion; UNTEATRU
- Duminică, 27.09, ora 20.00, Sala 2 – Scena A ut DOR – Iona de Marin Sorescu, regia artistică Tompa Gábor; o coproducție Teatrul „Nottara” și Teatrul Maghiar de Stat Cluj
- Luni, 28.09, ora 20.00, Sala 2 – Scena A ut DOR – Nu regret nimic de Csaba Székely, regia artistică Eugen Gyemant; Teatrul ACT
- Marți, 29.09, ora 20.00, Sala 2 – Scena A ut DOR – Moș Nichifor, după „Moș Nichifor Coțcariul” de Ion Creangă, regia artistică Alexandru Dabija; Teatrul ACT
- Miercuri 30.09, ora 20.00, Sala 2 – Scena A ut DOR – Constantin de Alexandru Popa, regia artistică Tudor Lucanu; Teatrul Național Târgu Mureș, Compania „Liviu Rebreanu”