Andrei Carabelea, tânărul care va readuce normalitatea la Primăria Piatra Neamț: „În 27 septembrie alegem între stagnare și dezvoltare!”

0

Domnule Andrei Carabelea sunteți candidatul PNL la Primăria municipiului Piatra Neamț. Spuneți-ne, vă rog, câteva cuvinte despre dvs, despre activitatea profesională și nu în ultimul rând despre decizia intrării în politică…

Acum 12 ani am revenit acasă în Piatra Neamț, după 6 ani petrecuți într-un oraș care mai avea puțin și mă adopta definitiv – Iașiul. Dintre toți foștii prieteni și colegii de liceu nu mai era nimeni acasă. Toți fie au rămas în orașele universitare unde au ajuns, fie au plecat la muncă în străinătate. E acea alegere în viață care determină pe de o parte viitorul tău, iar pe de alta a comunității. Așa se stinge încet o comunitate și așa înflorește alta.

Am ajuns în Piatra Neamț cu un credit în franci, odată cu o criză care a schimbat imediat totul. Doar cine știe povestea creditelor cu buletinul își poate imagina ce a urmat. Nu mai realizam targetele și rapid mi-am pierdut locul de muncă. Într-un context deloc fericit pentru un tânăr care avea toată viața înainte, am ales să îmi găsesc locul și sensul în comunitate.

Pe de o parte, am hotărât să intru în învățământ, considerând că educația este sistemul care generează răul sau binele unei comunități. Și nu am fost departe de adevăr, doar că am aflat pe parcurs că educația este determinantă, fără doar și poate, dar nu unica zonă responsabilă pentru formarea comunității. Am cunoscut oameni extraordinari și am avut parte de experiențe interesante, care și-au pus amprenta pe ceea ce sunt eu astăzi.

Pe de alta, am vrut să fac voluntariat. Dar oportunitățile de voluntariat din Piatra Neamț nu erau prea multe, așa că am făcut pasul către o organizație de tineret a unui partid politic. La început eram puștiul disponibil să le facă pe toate: să participe la toate acțiunile și ședințele, să țină legătura cu membrii și să strige adunarea, să planifice acțiunile, să participe la cursuri. Adică acele lucruri aparent mărunte, dar care așezate rând pe rând, cărămidă cu cărămidă, se concretizează într-o construcție solidă.

În 2012 am realizat că este nevoie de mai mult. Și că sunt mai mulți oameni care caută oportunități de voluntariat, așa cum le căutam și eu cu ceva timp în urmă. Așa că am fondat unul dintre cele mai cunoscute și mai active ONG-uri din Piatra Neamț, Asociația Sens Civic. Am făcut sute de proiecte posibile și am adus mii de oameni împreună pentru cauze ale comunității.

Ca antreprenor civic am învățat cum pot ține oamenii pe deplin implicați într-o misiune, fără a le oferi funcții, ranguri sau bani. Într-o țară în care atitudinea „dar mie ce-mi iese” pare mai contagioasă și mai periculoasă decât coronavirusul am adunat în proiectele pe care le-am coordonat peste 100.000 de ore de voluntariat. Adică o viață de vreo 280 de ani adunată picătură cu picătură, secundă cu secundă de peste 20.000 de voluntari care au adunat peste 150 de tone de deșeuri, au plantat peste 15.000 de pomi, au făcut sute de lecții și tabere cu copii instituționalizați și multe altele.

Am lansat sute de apeluri la implicare și mii de oameni au reacționat. O fac și acum și promit să o fac până la ultima suflare, pentru că îmi pasă de mediu și de comunitatea în care trăiesc și pentru că îmi place să cred că așa pot converti indiferența în implicare.

În 2015, momentul #Colectiv m-a doborât tocmai când organizam Gala Voluntarilor și când număram reușitele din urmă. Parcă nimic nu mai conta din tot ce făcusem, pentru că mă întrebam la ce folos… Revoltă și neputință deopotrivă. Intersectarea cu PACT nu a fost o coincidență. Parcă ne-am găsit reciproc atunci când aveam nevoie. Implicarea în PACT părea să completeze golul pe care activistul civic din mine nu îl putea acoperi altfel. Atunci a apărut o dilemă cu care am început să mă obișnuiesc. Am educat treptat oengistul și aspirantul politic din mine să trăiască împreună și să urmărească un obiectiv comun și să își delimiteze traseul în funcție de valori. Am candidat la alegerile parlamentare din 2016, pentru Senatul României, ca independent. Campania de atunci și toată experiența unui tânăr în politica mare mi-a dat foarte multe lecții neprețuite. Cea mai importantă este că indiferent de cât de abrupt e drumul sau cât de îngustă e poteca, nu e loc de compromisuri. Valorile, caracterul și demnitatea nu sunt negociabile.

În plus, pe lângă toate acestea, în ultimii 3 ani am făcut parte din echipa Rubik Hub, un departament din cadrul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est. Am inițiat și coordonat relația cu universitățile din regiunea Nord-Est și RubikEDU – programul inovativ de educație antreprenorială pentru studenți. Prin acest program, peste 2000 de studenți au fost inspirați și unii chiar au experimentat viața de startup.

 „Cred în potențialul țării mele și al capitalului său și cred că acesta poate și trebuie dezvoltat la nivelul fiecărei comunități locale

Care au fost motivele pentru care ați decis să intrați în această cursă? Și, concret, ce îl recomandă pe Andrei Carabelea pentru a fi ales de pietreni?

În ultimii ani, am devenit o voce activă a comunității. Am aflat direct de la oameni ce își doresc de la comunitatea lor, cum trebuie să arate orașul și ce avem de făcut. Am simțit pe propria piele ce efecte are lipsa unui lider care să gândească proiecte pentru următoarele generații, nu doar pași mărunți care să asigure câștigul la viitoarele alegeri. Și, foarte important, am toată susținerea colegilor din Partidul Național Liberal, care vor binele orașului nostru.

Cred în potențialul țării mele și al capitalului său și cred că acesta poate și trebuie dezvoltat la nivelul fiecărei comunități locale. Istoria arată că românii pot fi o națiune grozavă atunci când sunt motivați de un sistem corect și de o viziune grandioasă pentru dezvoltarea țării lor. În trecut, am construit unele dintre cele mai moderne fabrici ale Europei, am educat și format oameni de știință și artiști de seamă. Având în vedere poziția strategică a țării noastre, forța de muncă educată și resursele naturale substanțiale, România – și în special Piatra Neamțul ar putea oferi cu ușurință condițiile de bază pentru o viață decentă și modernă pentru toți cetățenii. Cheia pentru deblocarea acestui potențial este o conducere politică onestă și competentă, ceea ce prin definiție înseamnă a servi interesele oamenilor și a le satisface nevoile. Formarea și dedicarea mea ca membru activ al comunității, viziunea și dedicarea sunt argumente pentru a fi un primar mai bun și un lider politic orientat pe rezolvarea problemelor reale și nu pe risipirea banului public. Cu atât mai mult cu cât proiectele pe care le-am dezvoltat în trecut mi-au cultivat simțul eficacității: știu să fac acțiuni reușite cu buget minim.

„Pentru unii adversari sunt un coșmar”

 Cum au primit locuitorii din Piatra Neamț candidatura dvs?

 Pentru unii a fost un vis care părea imposibil de realizat în peisajul politic actual. Pentru alții o surpriză plăcută – am interacționat cu mii de pietreni în ultimele săptămâni, de la momentul anunțului candidaturii, și am primit reacții incredibil de frumoase. Oameni care mă știau din zona civică, oameni care nu auziseră de mine, dar au fost extrem de încântați și mi-au arătat susținere.

Sigur că au fost și pietreni șocați și aș îndrăzni să spun că pentru unii adversari sunt un coșmar, dar face parte din farmecul politicii.

„ În parteneriat cu Mugur Cozmanciuc în calitate de Președinte al Consiliului Județean Neamț vom deschide orașul către dezvoltare”

Care sunt punctele forte, dacă putem spune așa, ale programului prin care  vreți să redați o nouă față municipiului Piatra Neamț? Ce a lipsit în administrarea activității Primăriei în utimii patru ani și ce poate aduce nou Andrei Carabelea?

Voi fi primarul tânăr și dedicat care luptă pentru o comunitate și un oraș SĂNĂTOS și PUTERNIC precum PIATRA. Programul meu are la bază o sintagmă pe cât de simplă, pe atât de complexă: un oraș sănătos. Iar acest lucru înseamnă un oraș dezvoltat pe trei piloni de bază: oameni sănătoși, mediu sănătos și economie sănătoasă.

Cel mai important lucru pe care pietrenii trebuie să îl știe este că fiecare proiect este aliniat la nevoile comunității, are impact economic și social și are sursă de finanțare. Știu că în această perioadă toți candidații vin cu tot felul de promisiuni care pe hârtie sună foarte bine, dar în realitate nu sunt fezabile. Nu este cazul meu.

Practic, la turul de scrutin din 27 septembrie, pietrenii vor alege dacă vom continua cu același nivel mediocru de administrare a orașului, în care singurele realizări sunt plata facturilor și a dobânzilor, sau dacă facem din Piatra Neamț un nou model de administrație liberală eficientă, despre care să se vorbească în toată țara, așa cum se vorbește despre Cluj, Oradea sau Alba Iulia. Piatra merită să aibă un ecou pozitiv național iar noi pietrenii merităm să ne mândrim din nou cu Perla Moldovei.

În plus, în parteneriat cu Mugur Cozmanciuc în calitate de Președinte al Consiliului Județean Neamț, vom deschide orașul către dezvoltare, cu fața către vecinii noștri din localitățile zonei metropolitane, cu fața către o dezvoltare urbanistică și economică metropolitană.

În misiunea aceasta, am o echipă puternică și loială alături: echipa PNL. Eu vin cu viziunea, cu entuziasmul, cu suflul nou, cu energia și credința în schimbare iar colegii mei vin cu experiența politică și administrativă demonstrată.

 Pietrenii sunt oameni inteligenți. Nu pot fi păcăliți cu cioara vopsită sau cucul vopsit din giurgiuvean în nemțean”

Reprezintă candidatura pesedistului Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor, un obstacol în calea candidaturii unui tânăr liberal ca dvs? Spun acest lucru, ținând cont că acesta este susținut de Ionel Arsene, șeful CJ Neamț, un politician pe cât de controversat, pe atât de influent în județ…

 Nici pe departe nu reprezintă un obstacol. Ci dimpotrivă. Pietrenii sunt oameni inteligenți. Nu pot fi păcăliți cu cioara vopsită sau cucul vopsit din giurgiuvean în nemțean. Este incredibil până unde pot ajunge combinațiile sfidătoare ale baronului Arsene. Sfidătoare față de pietreni și față de nemțeni în general, dar și față pe proprii colegi din PSD…

Alegerile locale trebuie să fie despre administrare locală, nu despre politică. Ce proiecte poate avea un om politic care a rămas în partea neagră a istoriei după ce a încercat să țină avioane la sol, pe vremea când era ministru al Transporturilor, doar ca să își salveze guvernul de la demitere prin moțiune de cenzură? Ce poate face pentru comunitatea noastră un om aterizat aici doar în urma unor calcule politice imposibil de explicat sau descifrat?

„Avem foarte multe de recuperat în privința atragerii fondurilor europene”

Sunt multe municipii administrate de primari liberali precum Oradea sau Alba Iulia în care fondurile europene au jucat un rol important în modernizare. Cum stă municipiul Piatra Neamț la acest capitol?

 Avem foarte multe de recuperat în această privință. Nu aș calcula doar din punct de vedere al sumelor atrase, ci al impactului acelor bani. Aceste modele liberale de care menționați sunt repere ale programului meu de guvernare locală. Oameni performanți din administrația locală și centrală, precum Ilie Bolojan de la Oradea și Nicușor Moldovan de la Alba Iulia îmi sunt deja mentori care mă vor ghida în primii ani de mandat. Cu viziunea mea și sprijinul lor, pietreni vor fi mândri să audă de orașul lor de bine în toată țara.

„Voi munci în fiecare zi ca Piatra să devină primul oraș din România din care nimeni să nu mai plece și în care toți cei plecați să se întoarcă”

Cum va arăta Piatra Neamț după patru ani de administrație Carabelea-PNL? Care sunt principalele priorități?

Piatra Neamț va fi un oraș pentru oameni. În care locuitorii să fie fericiți. Poate vă sună utopic, dar fericirea nu trebuie să fie doar la nivel individual.

Piatra va fi orașul în care fiecare om va fi fericit din secunda în care iese din casă, dimineața. Curat și îngrijit. Cu locuri de joacă decente și sigure pentru copii. Cu terenuri de sport și locuri de agrement pentru tineri și nu numai. Cu piste pentru bicicliști și trasee montane pentru bicicletă și drumeții.

Cu educație de calitate la fiecare grădiniță, școală sau liceu. Servicii medicale de calitate și accesibile tuturor. Infrastructură urbană modernă, servicii publice transparente și facile, fără cozi. Vom avea un oraș care își respectă oamenii, din toate punctele de vedere. De la modul de transport ales, la petrecerea timpului liber cu familia și până la interacțiunea cu primăria. Un oraș primitor cu turiști și locuitori, în egală măsura. Și care să ofere oportunități reale pentru investitori, antreprenori, angajați de toate vârstele.

Bunul meu prieten, Sebastian Burduja, alături de care am candidat în 2016 pentru Parlament, visează ca România să devină țara din care nimeni să nu mai plece și în care toți cei plecați să se întoarcă. Am preluat visul lui atât de frumos și l-am adaptat la visul meu. Așa că pot spune că voi munci în fiecare zi ca Piatra să devină primul oraș din România din care nimeni să nu mai plece și în care toți cei plecați să se întoarcă.

Cât de important este, domnule Carabelea, pentru municipiul Piatra Neamț, scrutinul din 27 septembrie? Și, nu în ultimul rând, ce  mesaj ați da locuitorilor din Piatra?

Este crucial. În 27 septembrie alegem între stagnare și dezvoltare. Între mediocritate și performanță. Între blazare și entuziasm.

Sunt cele mai grele alegeri din ultimele decenii, din cauza pandemiei. Dar sunt și cele mai importante. Îi rog pe toți locuitorii acestui oraș să iasă la vot, respectând măsurile individuale de protecție. Doar împreună putem pune orașul nostru pe traiectoria potrivită. Ne vedem la vot!

Un interviu realizat de Iulian Badea

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.