Singuri împotriva tuturor

0

Moțiunea de cenzură, anunțată cu multe surle și trâmbițe de PSD și aliații săi în ale iresponsabilității și imposturii politice, Pro România și ALDE, a eșuat lamentabil. Acuzele de trădare continuă să răsune în Kiseleff. Se plătesc polițe, se elimină orice brumă de opoziție la adresa noii conduceri a unui partid care nu a învățat nimic din umilințele electorale de anul trecut, de la europarlamentare și prezidențiale. Practic, Ciolacu și gașca politică din jurul său au căzut pradă propriilor obsesii de a reveni la Putere. Voiau, însă, o revenire (pe ușa din dos a guvernării) fără însă a-și asuma, concret, responsabilitatea unui asemenea act, în plină pandemie de COVID-19. Aveau ei, chipurile, niște soluții magice care să salveze România, dar fără implicarea lor, a pesediștilor. Un guvern de tehnocrați, fără susținere politică, care să facă, în realitate, jocurile PSD.

Premierul Orban a ieșit cu bine și din această bătălie electorală. Să fii atacat furibund, de dimineață până seara, de liderii unor partide iresponsabile, prin intermediul unor televiziuni de casă care caută „nod în papură” și care nu fac altceva decât să lovească non-stop în liberali și președintele Iohannis, nu este un lucru plăcut. Mai ales că orice decizie iei, într-o direcție sau alta, este criticată, desființată, prezentată în culori de un tragism greu de suportat. Mergi spre stânga, ești atacat că trebuia să mergi spre dreapta, o pornești spre dreapta, ești înjurat că nu ai dat înapoi, o iei înapoi, ești terfelit că nu ai mers înainte…

De zece luni, premierul Orban face eforturi disperate să recredibilizeze o țară afundată până la gât în mocirla neîncrederii, de toate cretinismele guvernărilor Dragnea, fie ele deghizate în guvernarea Grindeanu, Tudose sau Dăncilă. Un buget devalizat de găștile pesediste, un deficit bugetar mascat, în modul cel mai mincinos, de Teodorovici, investiții inexistente, doar o avalanșă de iluzii vândute românilor.

Tentativele de revenire la normalitatea unei guvernări decente, pliate pe nevoile românilor, s-au lovit însă nu numai de efectele catastrofale ale unui pandemii necruțătoare, dar și de un Parlament potrivnic interesului național. Și care a boicotat, cu mici excepții, toate acțiunile Guvernului Orban. Fiecare victimă a COVID-19, fiecare om trimis în șomaj tehnic, fiecare decizie economico-sanitară care a afectat țara a fost exacerbată de pesediști și aplaudacii lor plătiți, evident, cu sume consistente. Este atât de ușor să stai pe margine și să scupi neîncetat în direcția celor care chiar încearcă să facă ceva pentru țara asta.

A făcut greșeli Guvernul Orban? Indubitabil. Cine nu le face, mai ales într-o perioadă de pandemie? Nu ai cum să mulțumești pe toată lumea. Pensiile au fost majorate cu 14 la sută. Mult? Puțin? Este evident și pentru un copil de vârstă preșcolară că un guvern, aflat în campanie electorală, ar fi majorat cu 40 la sută pensiile și ar fi dublat alocațiile dacă ar fi fost sumele necesare în buget. Cine și-ar fi dinamitat șansele electorale? Însă, premierul Orban a dat dovadă de responsabilitate și a explicat, cu argumentele de rigoare, că nu există aceste sume. A majorat, însă, pensiile, cu cea mai mare sumă acordată unor pensionari în perioada postdecembristă.

Fără un Parlament care să fie în slujba românilor, nimic nu va merge în direcția dorită de fiecare dintre noi. Fără un parteneriat loial Președinție-Guvern-Parlament, vom continua să orbecăim într-un interminabil scandal.

Liberalii se află, astăzi, într-o situație ingrată. Mai ales, Ludovic Orban. Sunt înconjurați de adversari deghizați în prieteni/parteneri. Exceptându-l pe președintele Iohannis, cel care continuă să fie alături de liberali, în jurul PNL, mișună rechinii. Pesediștii îi vor ataca (și în continuare) de dimineață până seara. Partenerii din USR joacă la două capete, în tentativa de a obține cât mai multe voturi. Chiar și o eventuală alianță PNL-USR-PLUS, la guvernare, după parlamentare, va reprezenta o provocare uriașă pentru Orban și colegii săi. USR-PLUS nu-și vor asuma guvernarea nicio secundă însă vor încerca să identifice vinovați! Nici ceilalți actori de pe scena politică nu privesc cu ochi buni o victorie a PNL la locale și parlamentare!

Sunt, practic, singuri împotriva tuturor, dacă ne raportăm la scena politică. Cetățenii, însă, sunt singurii care contează! Iar Ludovic Orban a reușit să țină România pe linia de plutire, într-o perioadă îngrozitoare. Credeți-mă, nu este puțin lucru! Sunt convins, că după parlamentare, în urma unui scor previzibil, între 35 și 40%, liberalii vor putea să înceapă să guverneze cu adevărat. Cu președintele Iohannis și un Parlament dedicat interesului național, Guvernarea Orban va putea, în sfârșit, să pună în practică ambițiosul program.

Oricât de mult ar urla pesediștii, oricât de mulți bani ar pompa în televiziunile de casă, PSD va rămâne în opoziție, mulți ani de acum înainte. Românii știu foarte bine prin ce au trecut în ultimii ani. Știu foarte bine că Iordache, Nicolicea, Codrin Ștefănescu, Șerban Nicolae, iar lista este prea lungă pentru a fi redată integral, abia așteaptă să-și reia asaltul asupra Justiției și să pervertească, în interes propriu, instituțiile statului.

Spre uriașa revoltă a pesediștilor, Ludovic Orban va continua să guverneze cel puțin până în 2024. Un premier onest care chiar se gândește la România. Un premier care va conduce PNL la victorii consistente, atât la locale cât și la parlamentare, și care va reda demnitatea românilor, inclusiv a românilor gazați, umiliți și brutalizați pe 10 august.

Un editorial de Iulian Badea

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.