Lovitură dură primită de Gigi Becali

0

Gigi Becali a primit o lovitură teribilă din partea clubului Armatei. Emilian Pacionel, puştiul care a impresionat în octombrie 2017, când a debutat pentru prima echipă a celor de la FCSB, a ajuns la CSA Steaua. 

Nicolae Dică l-a trimis atunci în teren pe tânărul de 16 ani, care s-a distrat cu jucătorii Sănătăţii Cluj, într-o victorie categorică obţinută de roş-albaştri în Cupa României, scor 6-1.

„Pacionel are 16 ani, figura unui copil de 9 ani şi vede fotbalul ca un fotbalist bun de 30 de ani. A avut o evoluţie entuziasmantă. Când am fost prima oară să-l văd cu Dică la juniori, parcă îl priveam pe Florin Cernat” , declara Mihai Stoica în octombrie 2017.

După debutul entuziasmant de la FCSB, Emilian Pacionel n-a mai prins minute şi a ajuns să se despartă de echipa patronată de Gigi Becali. Surprinzător, acum a dat probe la rivala din instanţe a celor de la FCSB, Steaua. Cu planuri de promovare în Liga 2, Daniel Opriţa şi-a pregătit lotul cu cea mai mare atenţie, iar Emilian Pacionel este unul dintre jucătorii care l-au impresionat în perioada de pregătire.

„A venit şi Pacionel, iar la cum a jucat, sunt hotărât să îl opresc. Cam acesta este lotul nostru pentru noul sezon, iar dacă mai apare vreun junior special, încercăm să-l luăm, dar seniori nu mai aducem” , a spus Daniel Opriţa.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.