Maria Grapini sare în sprijinul protestatarilor de la Centrala Mintia. Europarlamentarul îi scrie premierului Orban!

0

Către Guvernul României,

În atenţia domnului Ludovic Orban, Prim- ministru,

Stimate domnule Prim- ministru,

Vă adresez această scrisoare la care aş dori un răspuns în regim de urgenţă, având în vedere gravitatea situaţiei.

În cursul zilei de 10 septembrie, am aflat de existenţa unui protest la Centrala Mintia din cadrul Complexului Energetic Hunedoara şi faptul că sunt patru angajaţi în greva foamei de trei zile.

Am purtat o discuţie cu protestatarii, dar şi cu liderii de sindicat şi am fost informată că există grave încălcări ale drepturilor lucrătorilor, drepturi consfinţite în legislaţia română, dar şi în cea europeană.

Pe de altă parte există o lipsă de viziune şi strategie privind situaţia acestei companii aflate în insolvenţă şi care pune în pericol  sute de locuri de muncă. Acuzaţiile aduse de protestatari sunt foarte grave, aceştia susţinând că se doreşte închiderea companiei, importându- se energie şi lăsând loc pe piaţa europeană energetică a unei investiţii noi într-o ţară vecină.

Consider de neacceptat ca până acum să nu se fi prezentat la faţa locului niciun reprezentant al guvernului pentru a dezamorsa conflictul existent şi a repune lucrătorii în drepturile lor, prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Deşi vicepremierul Raluca Turcan s-a aflat în judeţul Hunedoara şi a fost invitată să vină să discute cu protestatarii sau cu liderii de sindicat, aceasta a refuzat ignorând starea gravă de la Mintia, pericolul privind sănătatea celor aflaţi în greva foamei.

Domnule Prim ministru,

În calitatea mea de membru al Comisiei Libertăţi Civile şi Justiţie, vă solicit răspunsuri concrete privind:

1) respectarea drepturilor salariale ale lucrătorilor,

2) viziunea şi programul concret privind viitorul companiei de la Mintia, ţinând cont de cerinţele europene de măsuri de tranziție de trecerea de la energia pe cărbune la energia verde,

3) de ce guvernul nu a folosit bugetul pus la dispoziţie de UE pentru atenuarea crizei economice şi mecanismul de ajutor de stat acceptat de UE.

Aştept un răspuns urgent şi în situaţia în care va continua încălcarea drepturilor lucrătorilor, voi fi nevoită să informez Comisia Europeană cu situaţia din România, încălcarea statului de drept, îngrădirea drepturilor cetăţenilor fiind motive de suspendare a alocării fondurilor de la bugetul UE.

Cu stimă,

Europarlamentar Maria Grapini

Vicepreşedinte al Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor

Membru al Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.