Transportul deșeurilor din prelucrarea  primară a lemnului devine ilegal, din 11 septembrie 2020, prin modificarea Codului Silvic

Asociația Industriei Lemnului – Prolemn solicită public Ministerului Mediului Apelor  și Pădurilor să clarifice ASTĂZI modul de emitere a avizelor pentru tocătură, rumeguș și deșeuri din lemn.

Intrarea în vigoare a modificării Codului Silvic- Legea 197/2020 riscă să blocheze  transportul tocăturii din lemn, a rumegușului și a deșeurilor din lemn, produse secundare rezultate din prelucrarea  primară a lemnului, care constituie resursă  pentru industria plăcilor din lemn:  PAL, MDF, OSB.

Industria  lemnului  prelucrează în cascadă resursa  primară  de lemn brut,  prin  fluxurile  de  producție  succesive ale  industriei  cherestelei,  industriei  plăcilor, industriei furnirelor, dând valoare produselor finite ale industriei  mobilei, industriei  construcțiilor, peleților, celulozei  și  hârtiei. Blocajele la nivelul unui  segment  industrial  din prelucrarea  lemnului  afectează  în lanț întreaga prelucrare în cascadă, cu efecte economice, sociale și de mediu negative, chiar grave.

Prin modificarea Codului  Silvic, definiția  materialelor  lemnoase  a  fost  extinsă  cu  includerea tocăturii, a  rumegușului  și  deșeurilor rezultate  din prelucrarea primară  a lemnului. Problema apare din faptul că tocătura, rumegușul și deșeurile din lemn nu se regăsesc în nomenclatorul  produselor  lemnoase  în  SUMAL, ceea  ce  face ca pentru aceste  produse  să  nu  se poată  face  raportarea  on-line  a  avizelor  de transport,  să  nu se poată obține  condul  on-line  și, ca efect,  aceste  transporturi  să  fie ilegale! Ridicolul  situației  este  dat  de faptul  că  Ministerul  Mediului, Apelor  și  Pădurilor – personal domnul  ministru  Costel  Alexe –  este  inițiatorul   acestei  modificări  a Codului  Silvic.  Această  modificare  a  Codului  Silvic  era  cunoscută  de câteva  luni  de zile,  dar nu  s-a  făcut nimic pentru  implementarea practică a urmăririi în  SUMAL  a  acestor materiale  lemnoase,  deși  s-a clamat  permanent  în  ultimul timp că aceste  modificări  sunt  esențiale  în combaterea  tăierilor  ilegale!

Blocajul  indus  de modificarea  Codului  Silvic – imposibilitatea  emiterii  unor  simple  avize pentru materiale lemnoase în SUMAL, ridică foarte multe întrebări.  Reprezentanții industriei lemnului se întreabă de ce nu  se poate rezolva situația?  Trebuie doar adăugate aceste materiale lemnoase într-un  nomenclator  de produse,  în  SUMAL.  De ce  nu  face  Ministerul asta? Pentru  că  sistemul  SUMAL  se află  de ani  de zile  în situația  ridicolă  de  a nu  avea  mentenanță,  de a nu  se putea  face  corecturi minime,  de  a  funcționa practic  în  stare  de avarie,  cu  blocaje  permanente!

Reamintim faptul că sistemul SUMAL  este  operațional  din 2008,  cu  etape  de  dezvoltare  în 2014 –  Radarul  Pădurilor  și  2016 –  Inspectorul  Pădurilor,  iar o  etapă  nouă  de dezvoltare a  fost  stabilită  încă  din 2016,  prin hotărârea  de Guvern  1004/2016,  dezvoltare  care  a  fost  permanent  prorogată.  Dezvoltarea  a fost  contractată  cu  firma  Indaco  în 2016,  dezvoltarea a fost  efectuată  și  parțial  recepționată  de  Minister  din decembrie  2016 – semestrul  I  2017,  dar  nu  a fost implementată!  Între  timp  Ministerul  a  și  pierdut  procesul  cu  compania  Indaco,  dezvoltarea  a  fost și  plătită! Deci, avem o  dezvoltare care ar fi putut  fi  operațională din 2016,  plătită, un sistem SUMAL  fără  mentenanță  de  ani  de zile,  funționând  în  stare  de avarie,  o  dezvoltare  de la  zero  reluată  cu  Serviciul  de  Telecomunicații  Speciale (STS)  cu  4  ani  deja  de dezvoltare  și  costurile  aferente și  un sector  forestier  care  suportă  costurile  blocajelor  permanente  ale  acestui  sistem.Este  absurd!

Ultimele  prelungiri  ale  termenului de implementare au  fost  întotdeauna făcute în ceasul  al  12-lea,  cu  pericolul  intrării  în  vigoare  și  a blocării  întregului  sector  forestier și a industriei lemnului,  din cauza  nefuncționării  sistemului,  prin HG 984  din 30.12 2019  și  HG  497  din 30.06.2020. Prin  acest  ultim HG, termenul  de intrare  în  vigoare  a fost  prelungit  până  la  01.11.2020.  Încă  din luna  aprilie  domnul ministru  Costel  Alexe  anunța lansarea  în testare  a noului  SUMAL.  Prin HG-497  din 30.06.2020  a  fost  stabilită  o  perioadă  de testare,  conform  unei  metodologii  aprobate prin ordin de ministru.  Au trecut  2/3  din perioada  de  potențială  testare, nu a  apărut  nici  măcar  ordinul  cu metodologia  de testare, iar  aplicațiile  SUMAL  2.0  nu numai  că  nu există  în testare,  dar nici măcar  nu  au  fost prezentate public!  Implementarea  sistemului SUMAL  2.0  este   impredictibilă  și crează riscuri  majore  de blocaj  al  activității  în sectorul  forestier  și  industria  lemnului.

Situația  la  zi:  Ministerul  Mediului,  Apelor  și  Pădurilor  rulează  un sistem  SUMAL  1.0  fără  mentenanță, în  stare  de avarie  și  nu  oferă  în  timp  util  soluții  de urmărire  a materialelor  lemnoase conform  modificării  Codului  Silvic,  cunoscute  de luni  de zile,  cu  impact  imediat  de blocare  a  transportului  acestor  materiale  lemnoase.  Ministerul  dezvoltă, în  același  timp,  de  4 ani  de  zile,  un  sistem  SUMAL 2.0  care nici măcar nu a fost lansat în testare,  cu termen de operaționalizare  la 1  noiembrie  2020, termen  complet  nerealist ținând  cont  și  de necesitatea  de corectare  a sistemului, în  urma constatărilor  din perioada  de testare! De ce nu s-au operaționalizat  dezvoltările  făcute din  2016,  prin contractul cu  firma  Indaco,  dezvoltări  care  au  și  fost  plătite ,  în  special modulul  de urmărire  GPS  a transporturilor  la  prima punere  pe piață  a masei  lemnoase ,  dezvoltare  foarte  eficientă  în  combaterea  tăierilor  ilegale? De ce  se  dezvoltă  un sistem  SUMAL  2.0  extrem  de  complex –  cu  extindere  până  la  industria  mobilei  și  industria  construcțiilor – care  ignoră  principiile  europene  de orientare a controlului la prima punere pe piață a masei lemnoase și de orientare  a controlului  pe  zone  de risc?

Solicităm domnului ministru Costel Alexe să clarifice, cât mai urgent posibil, modul în care se face  implementarea  sistemului  SUMAL  2.0 și modul de emitere a avizelor pentru tocătură, rumeguș și deșeuri din lemn. În caz contrar, acesta devine direct răspunzător de blocarea activităților de transport pentru aceste materiale lemnoase și implicit, pentru blocajele induse în activitatea industriei lemnului, odată cu intrarea în vigoare a modificării Codului Silvic și redefinirea materialelor lemnoase. Asociația Industriei Lemnului reafirmă angajamentul și sprijinul pentru măsuri specifice și eficiente de combatere a tăierilor ilegale precum și a conservării naturii, răspunsul la provocări trebuie să fie nu mai  multă  reglementare, ci măsuri inteligente, targetate, implementate corect.

Asociația Industriei Lemnului – Prolemn

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.