Tentativă de asasinare a lui Donald Trump. O femeie a fost arestată!

Un suspect a fost arestat în cazul tentativei de asasinare a preşedintelui american Donald Trump, au anunţat duminică autorităţile, notează AFP. Este vorba despre o femeie care avea asupra sa o armă de foc în momentul arestării.

„Confirm că a fost făcută o arestare la Peace Bridge, la Buffalo, New York”, a declarat pentru AFP Aaron Bowker, un responsabil vamal, referindu-se la podul care uneşte Canada de statul New York. „Ancheta este în curs”, a adăugat el, scrie Agerpres.

Un responsabil guvernamental a precizat pentru agenţia France Presse, sub protecţia anonimatului, că luni este prevăzută trimiterea femeii în faţa unui judecător.

Un pachet care conţinea ricină, o otravă foarte periculoasă, a fost trimis la Casa Albă, dar a fost interceptat de forţele de ordine la începutul acestei săptămâni, scrie CNN. FBI şi Serviciul Secret investighează incidentul şi au două teste pe substanţa din pachet, confirmând că acesta conţinea ricină. Pachetele şi corespondenţa pentru Casa Albă, sunt verificate într-o unitate din afara sediului.

Ricina este cea mai toxică substanţă din regnul vegetal, de 6.000 de ori mai puternică decât cianura. Este vorba de o substanţă mortală în caz de ingerare, inhalare sau injectare şi împotriva căreia nu există antidot.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.