Octavian Bădescu, candidatul independent la Primăria Capitalei, are un CV impresionant!

0

Octavian Bădescu, candidat independent la Primăria Capitalei, ȋși prezintă CV-ul bucureștenilor interesați de competențele și experiența celor care le cer votul la alegerile locale din 27 septembrie.

Ȋn 2001, Octavian Badescu a absolvit Facultatea de Contabilitate / Analiză Financiară din cadrul ASE. A parcurs, apoi, cursuri de Comunicare și Relații Publice la SNSPA și cursuri de EMBA organizate tot de ASE, ȋn cooperare cu o universitate din Paris. După anii studenției, a predat Finanțe, Marketing și Managementul Organizațiilor la o școală postliceală, a cărei coontabilitate o ținea.

La ȋnceputul anilor 2000, și-a ȋnceput cariera ȋn curieriat, ca agent de vânzări. A avansat treptat și a devenit director de vânzări, apoi director general. A fost și consultant pentru GeoPost/DPD și pentru Turnaround Management Consulting. De aici până la antreprenoriat, a fost doar un pas.

“Ȋn 2007 am fondat Sameday Courier, companie pe care am condus-o ȋn primii ani, transferând apoi gradual conducerea executivă asociatului și prietenului meu. Sameday a fost și prima companie românească listată pe piața AeRO a BVB și prima companie de curierat din România listată la bursă (2015). Ȋn 2014 am demarat proiectul Lokko – o inovație disruptivă pe piața de curierat, constând ȋntr-o aplicație mobilă și un sistem de management al comenzilor, un proiect premiat. Intre 2008 si 2012 am fost co-fondator si manager al Retailplus Eastern Europe, companie activa intr-o zona de nisa a cercetarii de piata. Compania a devenit lider de piata in Romania si in alte tari din Sud-Estul Europei si a fost achizitionata de catre o firma din cadrul grupului Nielsen.

Până ȋn 2017 – când mi-am vândut participația din proiectele Sameday Courier și Lokko către Emag – cel mai mare jucător din online-ul românesc – am continuat să fiu prezent ȋn sectorul serviciilor, cu precădere ȋn curieratul privat.

Ȋn același timp, am fost vicepreședinte și fondator, alături de alți jucători importanți din piața de curierat, al Asociației Operatorilor de Curierat din România”, spune Octavian Bădescu.

De-a lungul timpului, a fost implicat, ca antreprenor, și ȋn alte proiecte de nișă din domeniul curieratului, al marketingului direct, comerțului online sau al cercetării de piață (Alo Curier, Dropmail & Sampling, More Results Marketing, Retailplus Eastern Europe).

Octavian Bădescu are și experiență ȋn sistemul public: “Din mai și până ȋn septembrie 2013 am lucrat la Poșta Română, ca director al PrioriPost. Pentru acestă funcție, am fost recrutat ȋn baza OUG 109, ca manager profesionist la o companie de stat. Ȋn anul 2016 am fost, pentru câteva luni, membru ȋn Consiliul de Administrație al ELCEN București, cel mai mare producător de energie electrică și termică din România. Am avut ocazia să ȋnvăț mult și din aceste experiențe. Și cred că am și reușit să contribui cu câteva input-uri pozitive ȋn viața acestor companii, al caror prorpietar – statul – am constatat rapid ca nu este insa in masura sa le administreze performant, nu exista vointa politica pentru asa ceva.

Ulterior, principala implicare a lui Bădescu a fost ca investitor si apoi ca proprietar francizat al RE/MAX Freedom Group, compania RE/MAX fiind un lider mondial pe piața serviciilor de consultanță ȋn imobiliare. Actualmente compania s-a transformat in societate pe actiuni si actioneaza pe cont propriu, sub brandul Freedom Group. Ȋn plus, candidatul independent s-a implicat de-a lungul timpului ȋn proiecte sociale, ale comunității RBL, precum “Vreau să fiu antreprenor” și a fost contributor la publicații de business, precum Ziarul Financiar, Wall-street.ro, Profit.ro, Capital sau Cariere.

Pe plan personal, Octavian Bădescu, ȋn vârsta de 45 de ani, este un familist convins. El este căsătorit de 16 ani și are 2 copii, sotia sa detinand o societate de avocatura.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.