De ce Dan Cristian Popescu trebuie votat la Primăria Sectorului 2

0

Alegerile din 27 septembrie sunt, din punctul meu de vedere, cele mai importante din ultimii 30 de ani. În ciuda pandemiei, în ciuda unei temeri până la un punct firești a persoanelor de vârsta a doua și a treia, prezența la vot este crucială. Iar sectorul 2, în care locuiesc, nu face notă discordantă.

Dan Cristian Popescu, Radu Mihaiu și Neculai Onțanu sunt candidații creditați cu șanse. Voi începe cu ultimul, Neculai Onțanu. Sincer, m-a surprins tupeul acestuia de a candida. Din nou. După 16 ani în care a tratat Primăria Sectorului 2 ca pe o feudă personală. Repet, ca locuitor al sectorului 2, m-am lovit, în numeroase rânduri, de aroganța administrației Onțanu care și-a bătut joc, în cel mai odios mod, de banii publici, de banii fiecărui locuitor al sectorului 2.

Reținerea și mai apoi arestarea primarului penal Onțanu, chiar înaintea demarării oficiale a campaniei electorale din 2016,  a reprezentat o rază de lumină pentru locuitorii acestui sector. DNA  reușise să îl trimită pe acest individ obraznic și avid de propria înavuțire acolo unde îi este în realitate locul: după gratii!  Din păcate, sistemul judiciar scârțîie din toate încheieturile, iar, astăzi, Onțanu este liber și candidează din nou.

Am dubii mari că sutele de mii de locuitori ai sectorului 2 au uitat că primăria lui Onțanu, marele jupân al acestui sector, devenise un buncăr în care intrai mai greu decât în palatul lui Kim Jong-un. Că fără acordul lui Onțanu nimic nu mișca în sectorul 2. La ADP, în piețe, în parcuri… Era liderul suprem al unui sector în care Primăria era atrofiată. Transparență zero, audiențe inexistente, contracte cu dedicație…  Un coșmar care trebuie uitat cât mai curând..

Al doilea candidat este Radu Mihaiu. Are în spate o mega-structură politică PNL-USR-PLUS, argument care este, de departe, insuficient, pentru a se impune într-o confruntare electorală de o asemenea magnitudine. Radu Mihaiu nu are anvergură, nu cunoaște sectorul 2, iar soluțiile/proiectele anunțate cu mare tam-tam în sutele de mii de pliante electorale sunt rupte de orice realitate. Mai mult, Radu Mihaiu este un necunoscut în acest sector. Are, ca unic atuu, susținerea lui Dan Barna (încă) lider al USR. Mulți liberali nu îl votează pentru că s-au simțit trădați (și în 2020) de conducerea partidului. Aveau un candidat competitiv cu care puteau câștiga en-fanfare Primăria, dar jocurile/mânăriile politice au primat și de această dată. În defavoarea locuitorilor din sectorul 2.

Candidatura lui Radu Mihaiu la Primăria Sectorului 2, înfrângerea acestuia, va avea un efect de bumerang pentru Dan Barna și Ludovic Orban care vor plăti pentru uriașa eroare. Uriașa eroare de a merge pe mâna unui perdant, ascuns în spatele unei mașinării de partid!

Ultimul, dar nu cel din urmă, este Dan Cristian Popescu. Viceprimar în ultimii patru ani al sectorului 2. Candidatul susținut de PSD. Omul care, prin candidatura sa, a stricat calculele electoralo-financiare din sptale lui Neculai Onțanu și Radu Mihaiu. Calcule de multe sute de milioane de euro. O miză uriașă.

De ce trebuie votat Dan Cristian Popescu la Primăria Sectorului 2?

Trebuie votat pentru că, în cei patru ani de mandat ca viceprimar, a pus un accent deosebit pe educație. Numai în 2019, au fost modernizate, la un standard european, 14 unități de învățământ. Colegiul Național Bilingv George Coșbuc este, poate, cel mai modern liceu din România.Vorbim de o refacere de la structură, de cele mai noi materiale, de table inteligente, de imprimante 3D, de sisteme audio încorporate, de unități sanitare moderne, de tot ce au nevoie elevii și profesorii pentru un învățământ de top. Nu putem uita aici de proiectul Academia Copiilor, cel mai mare program educațional din România, în afara școlii, unde sunt peste 37.000 de copii înscriși. Sau de redeschiderea Centrului Pantelimon, unde 50 de grupe de copii fac cursuri gratuite, plătite de Primărie.

Trebuie votat pentru că și-a împlinit promisiunea din campania electorală și anume “Taxa zero” la gunoi, un program care își propune ca, în sectorul 2, să se facă reciclare, să se valorifice fracția uscată, fracția reciclabilă, adică pe românește să se aplice legea, ce nu s-a aplicat începând cu anul 2006. Și au trecut 14 ani!

Trebuie votat pentru că ușa viceprimarului Popescu este mereu deschisă pentru cetățenii care au o problemă și vin în audiență. Nu există un alt edil în România care să acorde, zilnic, zeci de audiențe și care să se implice și să verifice personal rezolvarea acestora.

Trebuie votat pentru că, în ciuda unei opoziții puternice, a propus și s-a și votat în Consiliul Local ca toate  contractele și toate plățile făcute de Primăria Sectorului 2 să fie publice pe site-ul Primăriei.

Trebuie votat pentru că majoritatea parcurilor din sectorul 2 au fost modernizate și reprezintă o bucurie pentru cei care le trec pragul.

Trebuie votat pentru că are numeroase proiecte de continuat, pliate pe realitățile sectorului 2, program care atinge toate problemele delicate ale acestui sector: parcări, termoizolarea blocurilor, fluidizarea traficului, curățenie, siguranța cetățeanului, locuri de muncă etc.

Trebuie votat pentru că că este unul dintre puținii politician – și credeți-mă am cunoscut sute de exponenți ai clasei politice postdecembriste- care are, cel puțin, patru calități incontestabile: știe administrație publică, își respectă cuvântul dat , nu este manipulabil și nu acceptă niciun compromis, fie el politic sau de altă natură. Realitatea a arătat, cu vârf și îndesat, acest lucru.

I.Badea

 

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.