Previziuni alarmante în cazul României: Leul se va deprecia, inflația și prețurile vor crește!

0

Analiştii CFA România anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, până la 4,9777 lei/euro, în timp ce rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni, septembrie 2021/septembrie 2020, a înregistrat o valoare medie de 2,94%.

„În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, 90% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală), neexistând nicio opinie de apreciere a leului. Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,8886, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,9777 (în condiţiile în care anticipaţiile individuale au variat între 4,8500 şi 5,1500). Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (septembrie 2021/septembrie 2020) a înregistrat o valoare medie de 2,94%”, se arată într-un comunicat al CFA România.

Potrivit documentului, 60% dintre participanţi anticipează majorarea ratei inflaţiei în următoarele 12 luni, iar peste 73% anticipează majorarea primei de risc (măsurată prin CD) a României în următoarele 12 luni. Peste 66% consideră supra-evaluate preţurile proprietăţilor imobiliare din marile oraşe.

În document se menţionează faptul că din luna aprilie a acestui an, în cadrul sondajului au fost adăugate şi întrebări suplimentare, referitoare la impactul crizei coronavirusului asupra economiei naţionale. Rezultatele pentru luna august 2020 relevă că în ceea ce priveşte durata impactului economic al cornavirusului cea mai mare parte a respondenţilor (70%) anticipează că acesta se va resimţi puternic până în trimestrul II al anului 2021.

Referitor la deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2020, valoarea medie a anticipaţiilor este 8,3%. În ceea ce priveşte evoluţia, în termeni reali a PIB în anul 2020, valoarea medie a anticipaţiilor este -4,7%.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.