Cosmin Gîrleanu, fost fotbalist, expert în escaladă, calificat la box la Olimpiada de la Tokyo!

0

Cel mai bun pugilist român a făcut ”sportul-rege” înainte să urce în ring, nu îl întrece nimeni la escaladă, iar după ce s-a calificat la JO și-a tatuat cercurile olimpice pe antebrațul drept.  

Are 1.60  și 52 de kilograme și este primul boxer român care și-a asigurat prezența  la Olimpiada de la Tokyo! Cosmin Gîrleanu, cel mai bun pugilist de la lotul național, a început boxul în urmă cu 10 ani dintr-o întâmplare.

” Eram un copil energic și tatăl meu a decis să mă dea la un sport de contact să îmi consum energia. La început nu prea mi-a plăcut, eu tot voiam să stau prin cartier, să mă joc cu copiii, dar după primul meci pe care l-am avut a început să îmi placă și de atunci nu pot să stau prea departe de antrenamente, de colegi, de sală. Țin minte că am boxat cu un băiat eram foarte mici nu știu câte kilograme aveam, vreo 30 și l-am pus pe jos pe băiatul acela” – Cosmin Gîrleanu, primul pugilist român calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Înainte de box, sportivul a jucat și fotbal, dar din cauza faptului că nimeni nu se putea înțelege cu el a fost nevoit să renunțe.

„M-au dat afară de la fotbal, mă certam cu colegii, făceam o grămadă de prostii. Eram rău!”-  Cosmin Gîrleanu, primul pugilist român calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Pugilistul nu coboară garda și trage tare la antrenamente, deși au trecut luni bune de la ultima competiție oficială. În plus, face și altfel de exerciții fizice: s-a apucat de escaladă și este foarte priceput.

Box cu umbra în oglindă

Cele câteva luni în care a fost nevoit să stea departe de colegi și de sală din cauza Pandemiei de Coronavirus au fost foarte grele pentru Cosmin.

„Cât am stat izolat mi-a fost foarte greu și începusem să fac box cu umbra prin casă, în oglindă, a fost foarte urât” – Cosmin Gîrleanu, primul pugilist român calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Are un tatuaj special

După calificarea la Olimpiadă, Cosmin și-a făcut și un cadou de care să își amintească toată viața: și-a tatuat pe antebrațul drept cercurile olimpice.

”Uneori nu-mi dădeam prea multe șanse de calificare la JO, din cauza gurilor rele de prin jur,  dar am crezut în mine și am avut oameni care m-au susținut mereu. Calificarea a fost un vis împlinit” – Cosmin Gîrleanu, primul pugilist român calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

A trecut de la 49 kg la 52

De puțin timp, Cosmin a renunțat să mai boxeze la 49 kg, categoria la care s-a consacrat și a trecut la 52 kg. Pugilistul mărturisește că îi era foarte greu atunci când trebuia să ajungă la 49 de kilograme.

”Acum că sunt la 52 mi-e mai ușor să slăbesc la greutatea asta, dar înainte, când eram la 49, slăbeam mult, mă chinuiam” – Cosmin Gîrleanu, primul pugilist român calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Boxerul a rememorat și momentul de la Turneul Preolimpic de la Londra, din martie, când s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

“A fost și un moment bun și un moment rău…un moment bun că m-am calificat și un moment rău că s-a întrerupt competiția, pentru că eram într-o formă bună și următorul meci aveam cu un adversar pe care l-am mai bătut în trecut. La fiecare competiție când am ajuns în sferturi nu m-am mai oprit până în finală și cred că aș fi făcut o figură frumoasă” – Cosmin Gîrleanu, primul pugilist român calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

E campion mondial la juniori

Deși are doar 10 ani de când face box de performanță, Cosmin e plin de medalii. Pugilistul este de 13 ori campion național, iar în 2015 a reușit să obțină titlul de campion mondial la juniori. Mai are în palmares titlurile de vicecampion european la juniori și la seniori U22, iar peste un an va reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

”Nu vreau să promit nimic, dar visul meu este să fiu pe podium” – Cosmin Gîrleanu, primul pugilist român calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.