Programele ”Rabla Clasic” şi ”Rabla Plus”, prelungite până pe 30 octombrie

0

Sesiunea de înscriere a persoanelor juridice în programele ”Rabla Clasic” şi ”Rabla Plus” a fost prelungită până pe 30 octombrie 2020 inclusiv, a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu. Dosarele se transmit la AFM, exclusiv prin intermediul poştei electronice, la adresa www.afm.ro.

Pe pagina de internat a instituției este publicată și lista cu dosarele analizate. Persoanele juridice care au fost acceptate se pot adresa producătorilor sau dealerilor auto validaţi în cele două programe.
Programul „Rabla” – ediţia 2020 a fost lansat pe 17 martie, cu un buget de 405 milioane de lei, cel mai mare de la implementarea lui. De aceste fonduri pot beneficia 60.000 de persoane, cel mai mare număr din ultimii 15 ani. Prin ”Rabla Plus”, lansat pe 25 martie 2020, șoferii își pot achiziționa o maşină 100% electrică sau electrică hibrid plug-in. Pentru prima dată în istoria sa, programul eco permite populaţiei inclusiv achiziţia de motociclete full electric.

De la înfiinţarea Programului ”Rabla”, cel puţin 600.000 de autovehicule au fost scoase din uz şi circa 550.000 de autovehicule noi au fost achiziţionate.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.