Băsescu îl avertizează pe Orban: PMP nu va accepta decât „o alianță de sus până jos” cu PNL!

0

Fostul președinte Traian Băsescu îl avertizează pe Ludovic Orban că partidul din care face parte, PMP, nu va accepta decât o alianță totală, la toate primăriile și consiliile județene, iar nu doar acolo unde le convine liberalilor.

PMP nu va face o alianță cu PNL doar acolo unde le convine liberalilor ci la nivelul tuturor consiliilor județene și a primăriilor, altfel va declina oferta de colaborare. Fostul președinte Traian Băsescu îi avertizează pe liberali că partidul din care face parte, PMP nu va accepta decât „o alianță de sus până jos” cu PNL, iar nu doar în acele localități și județe în care le-ar conveni liberalilor.

„PMP va face alianțe peste tot cu PNL, dacă liberalii vor accepta acest lucru. În cazul în care liberalii nu vor fi e acord, atunci partidul își va valorifica voturile pe care le-a primit. Oferta noastră este clară și tranșantă. Dacă vrea o alianță cu PMP, atunci aceasta se va face de sus până jos, iar nu doar acolo unde le convine liberalilor. Facem alianțp de la primării până la consilii județene, consilii locale, peste tot”, a subliniat europarlamentarul  Traian Băsescu.

Potrivit spuselor sale, PMP nu este o pelerină de vreme rea pe care s-o folosească liberalii doar acolo unde au nevoie ci un partid care își poate construi propriul drum politic.

„Prima noastră opțiune este să sprijinim primarii sau președinții de consilii județene ale PNL. Dacă vor avea preferințe și ne vor spune că «aici ne convine să facem, iar aici nu», atunci ne vom retrage pentru că nu vrem să fim pelerine lor de ploaie. Sperăm să fie corecți și să nu ne facă ceea ce au făcut la alegerile locale, când cu șapte zile înainte de depunerea listelor de candiați ne-au anunțat că nu mai avem o alianță”, a mai spus Traian Băsescu.

El l-a avertizat pe Ludovic Orban că nivelul de încredere al PMP în Ludovic Orban este foarte scăzut, astfel încât, la primul semn de suspiciune, partidul condus de Eugen Tomac se va retrage din alianță.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.