Protest la Ministerul Justiției: 19.000 de români refuză să mai fie duși cu preșul de Cătălin Predoiu!

0

Comunitatea Declic a organizat, luni, la Ministerul Justiției, o acțiune de protest față de modul în care ministrul Cătălin Predoiu tergiversează luarea unei decizii privind proiectul de lege pentru desființarea Secției Speciale.

Membrii Declic i-au atras atenția lui Cătălin Predoiu că nu se mai poate ascunde în spatele unor pseudo-dezbateri repetate și că trebuie să ia o decizie finală în privința desființării Secției Speciale, exact așa cum a promis prin nenumărate declarații publice.

Un actor machiat să semene cu actualul ministru al Justiției a imitat modul de acțiune al lui Cătălin Predoiu față de desființarea Secției Speciale: a dus cu preșul ”justiția”, într-o scenetă organizată în fața instituției.

„Comunitatea Declic susţine dezbaterile publice, însă, de data aceasta, ministrul Justiţiei nu face altceva decât să ne ducă cu preşul: pe cetăţeni, pe magistraţi, pe cei de la Comisia Europeană. De la începutul anului are loc o dezbatere continuă a proiectului de lege privind desființarea Secţiei Speciale. Mai întâi, în luna februarie, ministerul a anunţat această dezbatere, apoi în luna iunie, la solicitarea Declic, a avut loc o discuție la minister. Iar acum, în septembrie, ministrul vine şi anunţă o nouă dezbatere publică, de data aceasta pentru încă 6 luni. Asta înseamnă foarte mult timp pierdut, timp în care justiţia din România este blocată”, a declarat Cătălina Hopârteanu, reprezentant al Comunităţii Declic.

Acțiunea Declic este un semnal de alarmă față de amânarea la infinit a soluției cerute de cetățeni și de Comisia de la Veneția: desființarea Secției Speciale. ”Nu ne mai duceți cu preșul, domnule ministru! Vrem justiție independentă”, acesta este mesajul transmis de cei peste 19.000 de semnatari ai petiției Declic.

Petiția Declic privind desființarea Secției Speciale poate fi accesată aici: https://facem.declic.ro/campaigns/desfiintati-sectia-speciala-anchetat-magistrati

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.