Accident teribil la ieșirea din Slatina. O persoană a murit, alte cinci rănite!

Scene de coşmar au avut loc joi seara în urma unui accident produs la ieşire din Slatina. Un bărbat a murit, iar alte cinci persoane au fost rănite, după ce două maşini s-au ciocnit violent, în zona podului peste râul Olt.

În accident două autoturisme în care se aflau şase persoane. În urma impactului puternic, şoferul uneia dintre maşini şi o femeie pe care o transporta au rămas încarceraţi, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu.

La faţa locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri pentru a descarcera persoanele blocate între fiare, precum şi  patru echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt.

„La sosirea echipajelor, şoferul încarcerat, în vârstă de 31 de ani, din oraşul Balş, prezenta leziuni incompatibile cu viaţa. Femeia încarcerată, în vârsta de 23 de ani, din oraşul Balş, a fost găsită conştientă, politraumatizată prin accident rutier, iar pentru extragerea acesteia pompierii au îndepărtat mai multe elemente de caroserie.

Tânăra a fost preluată de medicii de la Ambulanţă şi transportată de urgenţă la UPU Slatina. Tot la UPU Slatina au ajuns şi alte trei femei, aflate în aceeaşi maşină. Potrivit ISU Olt, victimele au 17, 18 şi 31 de ani şi sunt conştiente în urma accidentului.

Potrivit Gazeta Nouă, şoferul celui de-al doilea autoturism implicat în accident, în vârstă de 21 de ani, din localitatea Mamura, a fost și el transportat la UPU Slatina, pentru investigații medicale amănunțite.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.