Câinii latră, caravana trece. De ce PMP va obține un scor electoral de peste 10 la sută la alegerile parlamentare…

1

O analiză la rece, la mai bine de două săptămâni de la alegerile locale, arată că Partidul Mișcarea Populară este a treia forță politică a țării. Mulți dintre cei care „au cântat prohodul electoral” al PMP au rămas, din nou, cu buza umflată. În special, liderii USR care au făcut tot posibilul și chiar au reușit să scoată PMP din ecuația anti-PSD din București.  Iar glonțul le-a trecut, atât lor cât și liberalilor, atât de aproape de ureche. Iar, astăzi, vedem cum PMP, la nivel național, la numărul de aleși locali, a dat o lecție usturătoare ipocriziei și demagogiei  liderilor USR.

Un scor electoral la nivel național de aproape șapte la sută nu este puțin. A fost rezultatul unei munci uriașe de echipă. Trebuie menționat aici curajul lui Traian Băsescu de a intra în cursa pentru Primăria Capitalei. Deși a știut că șansele de câștig nu sunt foarte mari, Train Băsescu a demonstrat, încă o dată, că este un lider politic veritabil care pune umărul la greu. Și și-a ajutat enorm partidul. Chiar dacă, pe 27 septembrie, a suferit singura înfrângere politică din viața sa. O înfrângere care a echivalat, însă, cu o uriașă victorie în contextul în care cu el, ca locomotivă, PMP are astăzi nu numai consilieri generali, dar și consilieri locali în toate sectoarele  Capitalei.

Atacat furibund de televiziunile de casă ale PSD, Traian Băsescu a mers mai departe. Aruncând în competiția electorală programe, soluții, proiecte viabile. În fața imposturii și demagogiei a reacționat cu argumente. Acest politician va continua să deranjeze ipocrizia unora care l-ar vrea departe de sfera decizională a României.

Un rol foarte important în acest succes l-a avut și liderul PMP, Eugen Tomac. Un lider crescut și girat de Traian Băsescu, cel care a arătat, încă o dată, că are mână bună. Nu puțini au fost cei care au crezut că aflat la Bruxelles, ca europarlamentar, Eugen Tomac nu va mai avea timp de partid. Mare eroare! Eugen Tomac s-a implicat total în campania pentru alegerile locale. A traversat țara în lung și în lat parcurgând toate județele. A fost alături de lideri județeni, de candidați, de membrii partidului. Le-a insuflat puterea necesară de a trece și de hopul alegerilor locale. La nivel național PMP a avut candidați în 2436 de localități. Un efort de echipă uriaș. Cu consecințe de rigoare pentru Eugen Tomac, dacă scorul ar fi fost altul…

Dar, astăzi, la ora bilanțului, tandemul Băsescu-Tomac s-a dovedit, încă o dată, unul câștigător. Mai ales că în ecuația PMP se află foarte mulți tineri. Ioana Constantin a obținut, în ciuda tinereții, și a unei lupte pe viață și pe moarte între Tudorache și Clotilde Armand, un scor foarte bun în sectorul 1. Și-a încheiat competiția pe podium, mai mult decât onorabil. Cu un discurs foarte bun, pliat pe realitatea acestor vremuri politice tot mai tulburi, Ioana Constantin este un lider politic de mare viitor. Ca și Sebastian Moise , liderul PMP București, implicat, de asemenea, total în lupta pentru alegerile din București. Ca mulți, mulți alți lideri județeni și locali care au dus greul acestui război electoral.

Urmează scrutinul parlamentarelor. Un alt test important (inclusiv) pentru PMP. După succesul de la locale, Eugen Tomac a ridicat stacheta electorală. Un scor electoral de două cifre nu este un target de neatins pentru actuala conducere a PMP acolo unde experiența politică se împletește cu tinerețea și dorința de a face ceva, cu adevărat bun, pentru români!

În timp ce USR mimează lupta cu PSD, PMP se va implicat în realizarea unor alianțe de dreapta pentru a scoate, alături de PNL, PSD din cât mai multe județe. Și de a moderniza fiecare județ, aflat, prea mulți ani, sub conducerea „baronilor roșii”. Și nu în ultimul rând de a reda o nouă perspectivă administrației publice din România.

I.Badea

Citește și
1 Comentariu
  1. Enia Costel spune

    Eu cred k va ganditi toți la ciolan. Lati pus pe Basescu să vă ridice scorul electoral pt k vreți să fiți câți mai multi cu osul in gura. Atât a mai avut si Basescu ,8 la sută din 700 mii alegători la București . Eu zic k o să vă luati o mare teapa dacă credeți k veți face două cifre.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.