Kaspersky detectează activități intensificate de fraudă în contextul lansării celui mai popular smartphone

Apple va ține astăzi un eveniment online iar zvonurile spun că acesta va fi despre introducerea noii game iPhone 12. După cum am putut observa însă de-a lungul anilor, nu numai utilizatorii Apple sunt interesați de aceste evenimente, ci și escrocii.

În primele nouă luni ale anului 2020, Kaspersky a observat că infractorii sunt interesați în mod constant de utilizatoriii Apple și de conturile lor. De exemplu, în fiecare lună, cercetătorii companiei au găsit aproximativ 100 de domenii suspecte în întreaga lume care menționau “Apple” drept companie. Majoritatea acestor site-uri web solicită utilizatorilor să introducă ID-ul și parola lor Apple. Numărul acestor resurse a crescut rapid în septembrie, iar până la finalul lunii, existau deja 1.950 de astfel de domenii.

După ce au analizat numele acetor resurse, experții Kaspersky au sesizat că unele dintre acestea se oferă să găsească telefoane pierdute, în timp ce altele oferă ajutor pentru recăpătarea accesului la conturile personale. Există, de asemenea, site-uri de phishing care imită serviciile de asistență Apple. Cel mai probabil, aceste resurse au fost create cu scopul de a fura conturile utilizatorior dar nu au funcționat corect și au rămas în final doar un software abandonat. Escrocilor le place să folosească aceste pagini ca măsură de precauție, astfel încât atunci când o resursă este blocată, să poată activa imediat alta.

Tatyana Sidorina, security expert la Kaspersky, le recomandă utilizatorilor să fie mai vigilenți: “Această reapariție a interesului escrocilor pentru serviciile Apple arată că aceștia ar beneficia de orice lucru le-ar atrage atenția utilizatorilor. Lansarea noului iPhone ar putea fi o oportunitate perfectă pentru escroci de a răspândi caracteristici rău intenționate.”

Pentru a evita astfel de înșelăciuni, Kaspersky recomandă:

  • Fiți sceptici cu privire la orice știri, oferte sau promoții extrem de generoase. Cel mai probabil acestea nu sunt adevărate.
  • Verificați dacă mesajele provin din surse de încredere
  • Nu dați click pe link-urile din e-mail-urile sau mesaje suspecte primite în mesageria instant sau pe rețelele sociale
  • Verificați autenticitatea site-urilor pe care intenționați să le accesați
  • Instalați o soluție de securitate fiabilă, cu o bază de date actualizată, care include cele mai recente atacuri de tip phishing

Despre Kaspersky

Kaspersky este o companie globală de securitate cibernetică fondată în 1997. Informațiile vaste despre amenințările cibernetice și experiența în securitate IT deținute de Kaspersky se materializează în mod constant în soluții de securitate și servicii de ultimă generație pentru a proteja companiile, infrastructura critică, autoritățile guvernamentale și utilizatorii individuali din toată lumea. Portofoliul companiei include protecție endpoint de top și mai multe soluții specializate de securitate și servicii, pentru a combate amenințările digitale tot mai complexe. Peste 400 de milioane de utilizatori individuali sunt protejați de tehnologiile Kaspersky, precum și 270.000 de companii client, pe care le ajutăm să protejeze ce e mai important pentru ele. Pentru mai multe informații, vizitați www.kaspersky.com

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.