România, prezență notabilă la una dintre cele mai importante conferințe dedicate dezvoltării durabile

Delegația condusă de consilierul de stat László Borbély, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, din cadrul Guvernului României, a participat online în perioada 12-13 octombrie a.c., la Conferința Rețelei Europene pentru Dezvoltare Durabilă 2020 Pactul Verde European: Pactul nostru pentru viitor.

De la începutul anului, România este membru în Consiliul Consultativ al Rețelei European Sustainable Development Network (ESDN), una dintre cele mai importante organizații implicate în implementarea celor 17 Obiective pentru Dezvoltare Durabilă(ODD) la nivel internațional .

Conferința a fost organizată de ESDN în cooperare cu Ministerul Federal German pentru Mediu, Conservarea Naturii și Siguranța Nucleară și a fost un eveniment al președinției germane a Consiliului UE. Sesiunea 3 a fost Transformation towards a Sustainable Future s-a bucurat de prezența cancelarului german Angela Merkel.

„Comisia Europeană lucrează la un concept de implementare al Agendei 2030, pactul Ecologic European trasează hotărât drumul către decarbonificare, iar cancelarul german Angela Merkel a transms în cadrul videoconferinței ESDN un puternic mesaj pentru susținerea reconstrucției ținând cont de Obiectivele pentru Dezvoltare Durabilă. Iată că ni se reconfirmă faptul că drumul către un viitor durabil începe acum. Acum este momentul pentru schimbări fundamentale în stilul nostru de viață. Avem nevoie de o strategie comprehensivă iar aceasta nu poate fi aplicată în lipsa unei construcții instituționale puternice”, a declarat László Borbély, consilier de stat.

Conferința a reunit factori importanți de decizie politică pentru dezvoltarea durabilă și experți din întreaga Europă. Pe parcursul celor 2 zile, au avut loc sesiuni plenare de dezbateri interactive. În cadrul Sesiunii 1 Pactul nostru pentru viitor – Inspirație și intenție, László Borbély a subliniat necesitatea intensificării parteneriatelor cu organismele internaționale relevante în domeniul dezvoltării durabile, cooperarea interinstituțională fiind crucială mai ales în contextul vremurilor actuale.

Tot în cadrul acestei sesiuni, tinerii au avut oportunitatea de a-și exprima viziunile inovative cu privire la impactul schimbărilor climatice. România s-a făcut remarcată prin contribuția extrem de apreciată la nivel internațional a lui Mihai Marica și a Danei

Patricia Novăcescu, Delegat pentru Tineret și reprezentant al Board-ului Copiilor UNICEF România. Aceasta a punctat că în procesul de luare a deciziilor este esențial să fie creat spațiul necesar pentru care ei să poată interveni cu idei și abordări inovatoare, cu determinarea și cu potențialul lor uimitor. Aceștia au propus un model economic care să țină cont atât de granițele terestre, cât și de cele sociale, și care să asigure bunăstarea și sănătatea oamenilor și a mediului înconjurător.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.