Dacia Spring, primul model electric al gamei, prezentat la Paris

0

Francezii de la Renault prezintă joi, în cadrul evenimentului dedicat mobilităţii electrice, Renault eWays, Dacia Spring, primul model 100% electric al gamei.

Primul model 100% electric de la Dacia, botezat Spring, va fi prezentat, joi, de către francezii de Renault în cadrul evenimentului dedicat mobilităţii electrice, Renault eWays, organizat la Paris.

Astfel, în perioada 15 – 26 octombrie, Grupul Renault va explora viitorul mobilităţii, oraşelor şi tehnologiilor alături de experţi, parteneri şi alţi invitaţi cu scopul de a încuraja dezbaterea în jurul electromobilităţi

Evenimentul va fi inaugurat de către Luca de Meo, CEO Groupe Renault, acesta urmând să dezvăluie inovaţiile hibride şi 100% electrice ale companiei. Printre acestea se vor afla: un showcar care anunţă viitorul crossover electric al mărcii Renault (bazat pe noua platformă CMF-EV dedicată vehiculelor electrice), Spring – maşina electrică accesibilă tuturor, care întruchipează noua revoluţie Dacia, precum şi gama extinsă de modele electrice şi electrificate, inclusiv Renault Arkana E-TECH Hybrid, noul SUV hibrid coupe care va fi disponibil în Europa.

Dacia Spring, primul model 100% electric al gamei, prefigurează o maşină încadrată pe segmentul mini cu 5 uşi şi 4 locuri ce va fi disponibilă din anul 2021, potrivit constructorului auto de la Mioveni.

Noul autoturism afişează atributele recunoscute ale mărcii, respectiv: simplitate, robusteţe şi accesibilitate, iar versiunea de serie vizează o autonomie de circa 200 km conform normelor WLTP.

Conform fişei tehnice, Dacia Spring va avea o caroserie de culoare gri închis, cu elemente decorative portocalii fluorescente, protecţii laterale şi de scuturi integrate în barele faţă şi spate.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.