Universitatea de Vest Timișoara, pe locul 2 la nivel național în RUR Academic Rankings

0

Universitatea de Vest din Timişoara este prezentă în RUR Reputation Rankings ocupând poziția 4 (la nivel naţional – din 6 universități) şi poziția 651 (la nivel mondial – din 786 universități) și în RUR Academic Rankings ocupând poziția 2 (la nivel naţional – din 6 universități) şi poziția 622 (la nivel mondial – din 828 universități).

RUR Reputation Rankings măsoară reputaţia internaţională a universităţilor, iar RUR Academic Rankings măsoară producția în cercetare a universităţilor.

Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Pirtea, afirmă despre noua situare obținută de UVT în acest ranking academic internațional binecunoscut: „În noua realitate a competitivității universitare europene, în care pandemia a obligat toate universitățile mari să treacă la mijloace online și să se digitalizeze, în care granițele regionale sunt aproape complet eliminate, locul patru pe țară pentru reputația universitară și locul doi pe țară pentru producțiile din cercetare reprezintă indicatori fideli ai ambiției cu care cercetătorii și universitarii UVT s-au angajat în competiția deschisă pentru o educație a viitorului”.

Ierarhizarea generală (Round University Rankings – RUR) are la bază 20 de indicatori de performanţă grupaţi în 4 categorii de indicatori: predare (40%), cercetare (40%), diversitate internațională (10%) şi sustenabilitate financiară (10%). Datele colectate şi utilizate în generarea clasamentului general sunt folosite şi în generarea acestor 2 clasificări specifice, fiind luați în considerare doar o parte din indicatori, în funcţie de scopul rankingului.

Astfel, RUR Reputation Rankings, se bazează pe media scorurilor obţinute de universităţi la indicatorii corespunzători categoriilor de indicatori predare şi cercetare (cadre didactice / studenţi, cadre didactice / diplome de licenţă acordate, diplome de doctorat / cadre didactice, diplome de doctorat / diplome de licență acordate, reputaţia predării, număr citări / cadre didactice şi cercetători, studenţi doctoranzi / diplome de doctor obţinute, impact normalizat al citărilor, număr lucrări / cadre didactice şi cercetători, reputaţia cercetării).

RUR Academic Rankings se bazează pe media scorurilor obţinute de universităţi la categoriile de indicatori predare, cercetare şi diversitate internaţională (impact normalizat al citărilor, număr citări / lucrări, număr lucrări / cadre didactice şi cercetători, reputaţie internaţională în cercetare şi număr lucrări cu colaborare internaţională). Ranking-urile au rezultat în urma analizei informaţiilor furnizate de universităţi prin completarea platformei studiului Global Institutional Profiles Project (GIPP) dezvoltat de Clarivate Analytics, a datelor bibliometrice / scientometrice extrase din bazele de date Web of Science Core Collection, Scopus, Google Scholar, etc. şi prin interpretarea studiului privind reputaţia academică realizat prin intermediul Global Institutional Profiles Project (GIPP).

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.