Dan Cristian Popescu: Mi-am dorit un sector 2 dezvoltat, modern, pe care să-l duc pe primul loc între sectoarele Bucureștiului!

0

Domnule Dan Cristian Popescu, la trei săptămâni de la alegerile locale, cum vedeți, ca o analiză la rece, campania electorală la care ați luat parte ca și candidat PSD la Primăria Sectorului 2, dar și rezultatul obținut? Putem vorbi de o dezamăgire cruntă pentru un candidat care și-a dedicat, dacă putem spune așa, ultimii patru ani din viață, ca viceprimar, locuitorilor sectorului 2?

Nici eu și nici mulți cetățeni din sectorul 2 nu ne-am așteptat, să fiu sincer, la un astfel de deznodământ. Toate analizele arată că factorul determinat în privința scorului din 27 septembrie l-a reprezentat candidatura lui Neculai Onțanu. Această candidatură a dus nu numai la împărțirea voturilor de pe culoarul stângii, dar și la victoria lui Radu Mihaiu. Mai mult, toate analizele arată că în sectorul 2 am asistat la un vot eminamente politic în care a fost votat partidul și nu o persoană, Radu Mihaiu, total necunoscută locuitorilor din sector. Astăzi, de altfel, nici nu mai contează dacă opțiunea lui Neculai Onțanu de a candida a fost una personală sau a făcut parte dintr-o înțelegere dubioasă. Se vorbește, totuși, că în sectorul 2 va fi un viceprimar apropiat de Neculai Onțanu, practic, un consilier local care a candidat pe listele PNL. Sunt jocuri politice, până la urmă, eu, de altfel, respect democrația, iar oamenii pot alege pe cine doresc la Primărie, iar sectorul 2 nu face notă discordantă.

Nu m-am cramponat niciodată de funcții deși, recunosc, că am o dezamăgire la nivel personal pentru că, după cum știți, am făcut multe lucruri ca viceprimar fără să am pârghiile unui primar și, personal, am crezut că voi putea să fac mult mai mult, ca primar ales, în următorii patru ani pentru locuitorii sectorului 2. În prima parte a mandatului am avut multe piedici din partea Executivului, însă viața merge înainte. Nu pot să ascund și să nu recunosc că există și părți bune în urma acestui eșec electoral și anume faptul că am mult mai mult timp liber. În ultimii patru ani, și nu o spun ca un reproș adresat cuiva, eu le mulțumesc locuitorilor din sector pentru votul lor, nu am mai avut deloc timp pentru mine, pentru copii, pentru familie. Cred, de asemenea, că în orice rău este un bine, există în viață o logică și o explicație pentru fiecare lucru care se întâmplă.

Concret, domnule Dan Cristian Popescu, cum vedeți evoluția mandatului de primar al lui Radu Mihaiu? Și vă întreb știind faptul că în ultimii patru ani, ca viceprimar, ați fost mai mult decât familiarizat cu problematica Primăriei Sectorului 2…

Din ce văd eu, dl Radu Mihaiu, cel puțin deocamdată, nu înțelege cu ce se ocupă Primăria și, mai ales, ce poate să facă din poziția de primar. Dar sper, pentru binele locuitorilor sectorului 2, să învețe cât mai repede și chiar să facă lucrurile promise în campanie. Poate, spre exemplu, să continue anumite proiecte începute de mine sau poate să demareze altele. Dar, repet, și nu o spun cu patimă, nu pare a înțelege care sunt prioritățile Primăriei Sectorului 2.

“Sectorul 2 nu este un capitol încheiat pentru mine”

Este Primăria Sectorului 2 un capitol încheiat pentru Dan Cristian Popescu?

Nu aș putea spune că este un capitol încheiat pentru că, astăzi, sunt consilier local și până îmi voi da demisia, dacă se va întâmpla acest lucru, voi participa la câteva ședințe ale Consiliului Local al Sectorului 2. În mod cert, sectorul 2 nu este un capitol încheiat pentru mine pentru că este locul pe care îl consider „acasă”.

Mai mult, cele aproape 36.000 de voturi primite de la locuitorii sectorului 2 înseamnă 36.000 de victorii în sine pentru că, până la urmă, fiecare vot este o victorie. Fiecare om care te votează te obligă, practic, să faci lucruri bune pentru comunitatea respectivă și voi continua indiferent de poziția în care mă voi afla, la Consiliul Local, în Parlament sau din sectorul privat, să mă gândesc la sectorul 2 și la București și voi continua să fac lucruri bune în folosul comunității mele pentru că, până la urmă, și eu sunt bucureștean.

“Nu putem vorbi de un proces electoral corect”

Deși subiectul este încheiat, iar Radu Mihaiu a depus, deja, jurământul de primar al sectorului 2, credeți, domnule Dan Cristian Popescu, că există indicii în privința unei fraude electorale în sectorul 2?

Nu știu dacă dl Radu Mihaiu este în spatele acestei fraude însă sunt numeroase indicii în sensul unui vot incorect. Vorbim de ștampile dispărute în ziua votului, de procese modificate chiar și de trei ori (noi avem de pe site-ul AEP dovada că toate procesele verbale au fost modificate de minimum trei ori și avem toate cele trei variante și anume se postează un proces verbal, apoi se scoate și se pune altul, pentru aceeași secție. Din câte știu eu ca matematician, matematica este clară, nu este relativă. Nu se poate ca numărul de voturi reale vs. cele din procesele verbale să fluctueze la nesfârșit și să cauți soluții peste soluții pentru a încerca să rezolvi situația. Inadmisibil!). Există probe în acest sens, dovezi depuse la instanță, consilieri care au contestat votul.

Nu știu dacă acele voturi care s-au plimbat de la un candidat la altul în sectorul 2 ar fi putut schimba câștigătorul însă, vă pot spune cu certitudine că nu putem vorbi de un proces electoral corect. Dacă luăm ca reper și situația de necrezut de la sectorul 1 în care fiecare partid și-a proclamat victoria, cu sacii de voturi plimbați de colo colo, cu persoane neautorizate care erau prezente pe holuri, în lift și în sălile cu sacii de voturi și ștampile, putem lua în considerare și lucruri necurate. Și, credeți-mă, după toate acestea nu poți să nu ridici semne de întrebare asupra corectitudinii scrutinului din 27 septembrie. Cel puțin în București.

Peste o lună și jumătate vor avea loc alegerile parlamentare. Ce garanție vom avea că situația nu se va repeta pe 6 decembrie?

O întrebare foarte bună și cred că cei care merg în secția de vot trebuie să își facă datoria cu atenție sporită. Și așa cum spune legea, fiecare vot scos din urnă trebuie arătat tuturor celor din secția de votare iar fiecare reprezentat al partidelor politice trebuie să facă o numărătoare paralelă în fiecare secție. Dacă, spre exemplu, zece oameni dintr-o secție au niște rezultate similare în urma numărătorii paralele este foarte greu să o mai modifici. Din păcate, probabil din cauza pandemiei, cei din secțiile de votare erau stresați, obosiți și au preferat să semneze procese verbale în alb ceea ce a condus la rezultate relative.

Din punctul meu de vedere, exit-poll-ul abracadabrant prezentat duminică seara, departe de rezultatul final al alegerilor, de Marius Pieleanu a demoralizat întregul staff al PSD. Să fie doar eroare, neglijență sau putem vorbi de intenție vădită?

Nu vreau să acuz pe nimeni, însă rămâne un semn de întrebare destul de mare și apăsat în privința acelui exit-poll. Eu nu am prea văzut o diferență atât de mare între rezultatele unui exit-poll și rezultatele finale ale unui scrutin. Într-adevăr la sectorul 2 s-a dat o diferență de 11,12 procente și au fost, în realitate, doar cinci, la sectorul 1 s-au dat vreo 13 procente și a fost un procent, la Primăria Capitalei s-au dat zece procente și au fost, în realitate, cinci. Sunt diferențe inacceptabile, ori vorbim de o spirală a tăcerii foarte mare, chiar nu înțeleg. Sociologii trebuie să dea explicațiile necesare, dar, din păcate, acest exit-poll, cu intenție sau fără, a avut rolul de a demobiliza oamenii din secții. Probabil este unul dintre factorii care au dus și la aceste discrepanțe în privința numărătorii.

“PSD va obține un scor foarte bun la alegerile parlamentare”

PSD a avut un rezultat bun, cu mult peste scrutinul de la europarlamentare sau prezidențiale. Credeți, domnule Dan Cristian Popescu, că am putea asista la o surpriză pe 6 decembrie?

PSD va obține un scor foarte bun la alegerile parlamentare. De altfel, și cel de la locale, cu peste o treime din primari PSD la nivel național, cu multe Consilii Județene conduse de noi, vorbim de un scor național, foarte bun, apropiat de cel obținut de PNL. Până la urmă, sunt două partide mari care au trecut linia de sosire, cum se spune la cursele de cai, cap la cap.

Și la parlamentare se poate întâmpla orice. Va fi o luptă strânsă. Nu este exclus ca PSD să câștige la un procent, două, în fața PNL, cum nici varianta ca PNL să se impună cu un procent, două, nu este imposibilă. Fiecare dintre cele două partide vor obține pe 6 decembrie un rezultat în jurul a 30 la sută. Scorul final va fi, însă, influențat de partidele mici care nu vor intra în Parlament. În aceste condiții, partidele mari, PSD și PNL se vor bucura de redistribuiri semnificative și atunci, real, ca număr de parlamentari se vor duce spre 40 la sută în Parlament. Iar viitoarea guvernare va fi arbitrată de USR, PMP, Pro România, UDMR și minorități. Contează foarte mult prezența la vot și de faptul dacă trei partide mici, UDMR, PMP și Pro România vor intra în viitorul Parlament. Și USR este un partid mic, în opinia mea, dacă luăm în calcul faptul că pe 27 septembrie a luat un scor mic la nivel național, puțin peste opt la sută.

Faptul că se opun amânării alegerilor arată că atât Președintele Iohannis cât și liberalii știu foarte bine că acest Guvern este ineficient.

“Dacă ai avea un Guvern eficient nu ai avea de ce să te temi de amânarea alegerilor!”

Este amânarea alegerilor parlamentare o variantă de luat în calcul în contextul “exploziei” numărului românilor infectați cu COVID-19?

Este clar că dacă iei decizia astăzi când vorbim de 4.000 de români infectați cu COVID-19 pare mai sigur, pentru toată lumea, să amâni alegerile. Nu știu, însă, ce pregătiri s-au făcut, cât de mari sunt costurile, ce pui în balanță. Cred că o decizie în acest sens nu trebuie luată de politicieni ci de experții în sănătate și epidemiologie.

Este clar că dorința Președintelui Iohannis și a Guvernului Orban de a nu amâna alegerile se leagă de faptul că orice zi de amânare duce la pierderea unor procente în dreptul PNL. Și ei își dau foarte bine seama că Guvernul PNL este ineficient. Dacă ai avea un Guvern eficient nu ai avea de ce să te temi de amânarea alegerilor, pentru că fiecare zi de guvernare îți aduce voturi. Faptul că se opun amânării alegerilor arată că atât Președintele Iohannis cât și liberalii știu foarte bine că acest Guvern este ineficient.

Care este traseul politic al lui Dan Cristian Popescu după acest eșec?

În viața mea nu mi-am făcut planuri niciodată. Deși trebuie să recunosc că mă pregăteam intens pentru a fi primarul sectorului 2, dorind să-mi continui proiectele demarate și să pun în practică noi proiecte. Visam la un sector 2 dezvoltat, modern, pe care să-l duc pe primul loc între sectoarele Bucureștiului. Era o miză personală în care credeam foarte mult. Acum voi încerca să ajut comunitatea, cu proiecte de lege bazate pe experiența mea din viața mea privată și din perioada în care am fost viceprimar sau deputat, dacă voi merge în Parlament. Sunt multe lucruri care trebuie corectate la nivel legislativ și pot spune că m-am lovit de ele și mă refer aici la legi neclare, incomplete. În contextul în care nu voi merge în Parlament mă voi implica cu proiecte utile locuitorilor din sectorul 2 în calitatea mea de consilier local.

În sectorul 2, după cum știți, PSD are cei mai mulți consilieri locali, zece. Toți vor veghea la respectarea legii, la transparență și la continuarea proiectelor demarate de mine în sectorul 2. Dacă va trebui să votăm proiecte utile pentru dezvoltarea sectorului 2, le vom vota fără ezitare. De asemenea, nu vom ezita să blocăm proiecte care nu răspund așteptărilor locuitorilor sectorului 2, excese de putere sau lucruri incorecte propuse de noul primar sau de majoritatea PNL-USR.

Un interviu realizat de Iulian Badea

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.