Trump pune tunurile pe Anthony Fauci: „Dacă îl ascultam, am fi avut 700.000 sau 800.000 de morţi!”

0

Preşedintele american Donald Trump l-a criticat din nou luni pe medicul Anthony Fauci, figură foarte respectată în SUA şi membru al celulei de criză de la Casa Albă pentru gestionarea crizei sanitare, relatează AFP.

„Oamenii s-au săturat să audă vorbindu-se despre COVID”, a declarat Trump într-o discuţie telefonică cu membri ai echipei sale de campanie, la care au avut acces mai multe media americane.

„Oamenii spun: ‘lăsaţi-ne în pace’. S-au săturat. S-au săturat să audă de Fauci şi toţi aceşti idioţi”, a adăugat el, potrivit Politico.

Pandemia s-a soldat cu peste 219.000 de morţi în SUA.

„Este acolo de 500 de ani”, a mai spus preşedintele republican evocându-l pe acest expert de 79 de ani recunoscut la nivel mondial, care conduce Institutul de boli infecţioase.

„Dacă îl ascultam, am fi avut 700.000 sau 800.000 de morţi”, a mai spus el, apreciind totuşi că ar fi contraproductiv să-l concedieze în apropierea alegerilor prezidenţiale de la 3 noiembrie.

În urmă cu o săptămână, imunologul şi-a exprimat nemulţumirea după utilizarea afirmaţiilor sale într-un clip de campanie al echipei lui Trump privind coronavirusul.

„În aproape cinci decenii de serviciu, nu am susţinut niciodată public niciun candidat”, a reamintit el, acuzând creşterea în amploare a utilizării declaraţiilor scoase din context.

Dr. Fauci a încercat să clarifice sau să corecteze, în mai multe rânduri, afirmaţiile aproximative ale lui Trump privind vaccinurile sau tratamentele în curs de dezvoltare împotriva COVID-19.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.