Universitatea din București intră de joi în scenariul roșu

0

Universitatea din Bucureşti intră în scenariul roşu. Începând de cu data de 22 octombrie, studenţii vor face cursuri exclusiv online. Anunţul a fost făcut chiar de rectorul Marian Preda. 

„Eram deja cu predare 95 % online, am votat ca în următoarele două săptămâni să trecem complet la predarea online, cu posibilitatea de prelungire încă două săptămâni. De mâine trecem în scenariul roșu, căminele rămân deschise pentru că ar fi mult mai riscant să plece cu toții acum spre localități, rămân în cămine unde vor studia online”, a declarat Marian Preda pentru Edupedu.ro.

Ministerul Educației și Cercetării a anunţat că, în 21 octombrie, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv Inspectoratul Școlar al Municipiului București), se înregistrează următoarea situație:

– 10.480 de unități de învățământ figurează în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.

– 5.007 unități de învățământ figurează în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.