Raed Arafat, atac dur la adresa celor care își bat joc de restricțiile impuse împotriva COVID-19

0

Raed Arafat, șeful DSU, anunță ce schimbări vor avea loc în Capitală în cazul în care incidența crește de la nivelul actual la 4 la 1000, informează evz.ro.

Raed Arafat a explicat că în fiecare zi în București sunt sute de cazuri noi, iar vineri a fost depășit pragul de 5000 de cazuri de infectări.

„Problema este că noi, în București, avem câteva sute de cazuri, de aici, cam 5% din ele este posibil ca în următoarele 10 zile să aibă nevoie de terapie intensivă. Cam 20% – 30% este posibil să aibă nevoie de măcar de oxigen și terapie intermediară. Locurile de terapie intensivă sunt diferite de locurile de terapie intermediară.

Spre exemplu, alocând Spitalul Malaxa pentru COVID-19, acolo stabilim și un număr suplimentar de locuri pentru terapie intermediară, nu numai pentru ATI. La Spitalul Witting s-a discutat suplimentarea numărului de paturi la ATI. La Spitalul Marius Nasta, unitatea de terapie intensivă este testată, este funcțională, am detașat acolo și medici și asistente.

În mod normal ar trebui să înceapă să primească pacienți de mâine. Astfel s-ar reduce necesarul de transfer de pacienți și impactul pe UPU, unde stau pacienți care nu au locuri de internare”, a precizat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), medicul Raed Arafat.

„În următoarele 4-6 săptămâni cam aceasta va fi situația și poate chiar și mai greu, aceasta este realitatea, prin această situație au trecut și alte țări.

Iar aici revine un rol tuturor: să respecte regulile pe care noi le repetăm de atâta timp și să le respecte și când nu-i vede nimeni, acasă, să nu avem petreceri, pe ascunselea, în apartamente, pentru că nu fac decât să agraveze situația.

E muncă de echipă, e un efort comun, să nu-i mai ascultăm pe cei care își bat joc de aceste recomandări și de aceste acțiuni, pentru că suntem la ceasul al 12-lea acum: fie oprim situația și începem să avem curbă descendentă peste un timp, fie vom vedea că situația continuă spre agravare și atunci vom face față atât cât putem”, a atenţionat şeful DSU, dr. Raed Arafat.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.