Alexandru Rafila îl contrazice pe Marcel Ciolacu: Se pot organiza alegeri pe 6 decembrie!

0

Medicul Alexandru Rafila susține că alegerile parlamentare pot fi organizate pe 6 decembrie dacă nivelul infectărilor scade sau cel mult se menține ca cel din prezent. Declarația proaspătului membru oficial al PSD contrazice intenția anunțată în ultima perioadă de partidul din care face parte de a amâna alegerile până pe 14 martie anul viitor. Rafila este de părere că alegerile nu reprezintă niște „riscuri suplimentare faţă de o activitate cotidiană”.

„Dacă discutăm de datele de acum, da, s-ar putea organiza alegerile, pentru că alegerile propriu zise, deci procesul de votare, nu este neapărat un proces care să ducă la riscuri suplimentare, să spunem, faţă de o activitate obişnuită, cotidiană. Nu asta este problema. Problema este în zona procesului electoral şi procesului post-electoral, când oamenii iniţial ar trebui să interacţioneze, ar trebi să discute problemele legate de programele de guvernare, de soluţiile pe care le au partidele pentru diversele zone sociale sau economice, şi lucrul ăsta sigur că intensifică contactele şi aşa mai departe. Ulterior, după alegeri, la alegerile locale, au existat multe sărbători ale victoriei, și lucrul ăsta va avea cu siguranță asupra sanatatii publice”, a declarat Al. Rafila, marţi seară, la televiziunea națională.

Declarația candidatului PSD la alegerile parlamentare vine în contradicție cu intențiile anunțate până acum de colegii săi de partid.

PSD a anunțat în ultima lună că vrea amânarea alegerilor parlamentare până pe 14 martie anul viitor din cauza epidemiei de coronavirus. Guvernul a decis ca alegerile să aibă loc pe 6 decembrie, dar în iulie, Parlamentul a adoptat legea care îi permite să stabilească data alegerilor, și nu Guvernului. După ce legea a fost atacată, Curtea Constituțională a decis că data alegerilor parlamentarilor este decisă chiar Parlament, și nu de Guvern, și poate fi amânată timp de trei luni de la încheierea legislaturi ianterioare.Deși s-a stabilit și calendarul electoral și procesul de înscriere în Registrul electoral a românilor din străinătate a fost încheiat, nu se știe încă dacă data va rămâne 6 decembrie cum a fost stabilită de Guvern, pentru că PSD a anunțat că amânarea se impune din cauza epidemiei de COVID-19. În acest sens, a fost depus și un proiect de lege de către deputatul independent, fost USR, Adrian Dohotaru. În urmă cu două săptămâni, Marcel Ciolacu declara că vrea consultare cu partidele pentru amânarea alegerilor din cauza posibilei creșteri masive a cazurilor de infectare în preajma datei de 6 decembrie.

Până atunci, legea prin care data alegerilor unui nou Parlament este fixată chiar de parlamentari a fost întoarsă în Legislativ de președinte.

Ulterior, și declarațiile președintelui PSD, Marcel Ciolacu, au fost nuanțate. Acesta susține acum că decizia amânării alegerilor nu este la politicieni, ci la specialiștii epidemiologi.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.