Liberalul Sebastian Burduja a lansat „Planul pentru România”. Un vis care trebuie să devină realitate!

0

Lucrez în presă de peste 20 de ani. Am interacționat cu sute, poate mii, de politicieni. Din tot spectrul politic. Concluzia trasă de mine este una tristă, terifiant de tristă: puțini, alarmant de puțini, au înțeles cu adevărat menirea lor. Menirea de a-și subordona acțiunile/inițiativele/demersurile unui țel național. Prea multe orgolii, prea multe lupte pentru Putere, prea multe mize personale și de partid, mărunte.

L-am cunoscut pe Sebastian Burduja în urmă cu șapte-opt luni. Un tânăr politician, școlit la Harvard și Stanford, care m-a impresionat cu  puterea sa de muncă, cu idealismul său, cu visele sale, cu dragostea sa uriașă față de România. Sebastian Burduja este un altfel de lider politic – unul care mă face să visez, la rândul meu, la o altfel de clasă politică, reformată, pliată pe interesul României – un lider politic care citește enorm, studiază non-stop și care mai are încă un „defect”: scrie și al naibii de bine. Are condei, are viziune, are logică, este un luptător  și, nu în ultimul rând, știe, vrea și, mai ales, poate să miște lucrurile în direcția cea bună.

„Planul pentru România – Șapte revoluții intelectuale pentru o țară în care vrem să rămânem” este noua sa carte, apărută la Editura Litera, în care propune soluții la problemele de care ne-am săturat cu toții, idei și gânduri mai noi sau mai vechi, din toate experiențele sale în SUA și România. Sebastian Burduja crede că a venit timpul să ridicăm România mai sus decât a fost vreodată.

„La 30 de ani de la Revoluția Română, avem nevoie de șapte revoluții intelectuale și de un Plan pentru România. Cele mai importante schimbări în societate și momentele de cotitură în istoria unui neam au la bază o revoluție, sub o formă sau alta. Nu trăim vremurile în care eroii noștri mureau străpunși de săbii sau de gloanțe. Dar suntem datori să facem șapte revoluții dacă vrem să facem o țară în care vrem să rămânem”, spune Sebastian Burduja. Revoluția întoarcerii acasă, revoluția liderilor, revoluția cetățenilor, revoluția democrației, revoluția deschiderii, revoluția dezvoltării și, nu în ultimul rând, revoluția speranței conduc la Planul pentru România, un pariu pe care liberalul Sebastian Burduja îl face nu numai cu sine însuși dar și cu fiecare dintre noi, cei care nu am încetat să credem într-o Românie altfel, modernă, europeană, cu instituțiii credibile și puternice, respectată în întreaga lume.

“Peste aceste șapte revoluții, pe care trebuie să le ducem până la capăt, putem pune temelia unui nou Plan pentru România.  În fapt, o nouă paradigmă de creștere, bazată pe patru piloni esențiali: România inovatoare, România conectată, România verde și România sigură. Fiecare pilon include mai multe direcții strategice de acțiune, modele de bune practici și soluții concrete pentru România, totul pe baza unui set de fundamente teoretice privitoare la rețeta creșterii economice” mai punctează Burduja în cartea sa.

Primul episod este despre libertate, despre motivație și despre cuvintele care îl ghidează, în fiecare zi, în viață și în politică: „în viață, să nu faci ce poți, să faci ce trebuie”. Sunt cuvintele pe care bunicul său, Preotul Ioan Pricop, i le-a spus pe patul de moarte și pe care nu le va uita niciodată.

Mesajul lui Sebastian Burduja este extrem de clar: “Am ales să fac ce trebuie, aici, în țara mea. Și pentru țara mea. Pentru o Românie pe bune. Pentru o Românie pe merit. Pentru o Românie fără impostură. Visul meu este simplu: România din care nimeni să nu mai plece și în care toți cei plecați să se întoarcă. Sunt Sebastian Burduja și aceasta este povestea mea. Și acesta este visul. Vă chem să-l împlinim împreună!”.

Sebastian Burduja vorbește și despre revenirea sa acasă, despre momentele în care românii din diaspora au scris file de istorie și, mai ales, “despre omul minunat fără de care nimic din tot ce fac astăzi nu ar fi fost posibil. Holly Burduja este jumătatea mea mai bună, dragostea vieții mele, mama copiilor mei. Ne-am cunoscut la cursul nostru preferat de la Kennedy School. A fost dragoste la prima vedere și, de-atunci, ne îndrăgostim unul de celălalt, în fiecare zi.

Holly a absolvit un masterat în Middle Eastern Studies la Harvard și a lucrat la nivel înalt în administrația americană. Iubește România de acum și iubește, chiar mai mult, România din visul nostru: o țară de oameni puternici, fericiți și liberi”. Nimic bun nu se poate construi cât timp la mijloc nu este o poveste de dragoste care nu va putea fi îngenuncheată niciodată!

„În ultimii 30 de ani, ne-am lăsat învinși de fatalism, resemnare și cinism. Așa că speranța este obligatorie pentru toți cei care vor să dea șansa copiilor noștri să rămână și să-și împlinească visurile aici, acasă, în țara lor”, mai spune Burduja.

“Planul pentru România” este o carte care trebuie, înainte de toate, citită cu mintea deschisă, mai ales de toți cei care poate gândesc că aceste lucruri nu vor fi posibile niciodată în România. Visul lui Sebastian Burduja este, până la urmă, visul nostru, al fiecăruia dintre noi, cei care merităm mult mai mult și care avem obligația de a strânge rândurile și de a nu renunța să avem „o țară ca afară”.

Orice politician, fie el liberal, social-democrat sau de altă culoare politică trebuie să citească această carte. Pentru că din ea răzbat adevăruri care nu mai pot fi mascate de nimeni. Și când vezi, citindu-l pe Burduja, cât de simplu, cât de natural, cât de logic, cât de provocator, poate fi reclădit totul! Depinde de fiecare dintre noi! Felicitări, Sebastian Burduja!

Sebastian Burduja este secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice, vicepreședinte PNL și președinte al PNL Sector 1.

Cartea poate fi comandată pe:

site-ul Editura Litera: https://bit.ly/3mrEtiz
Apple Books: https://apple.co/32hBnpJ
#planulpentruRomania

I.Badea

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.