Liberalul Robert Sighiartău: Avem nevoie de patru ani de stabilitate, de colaborare între președintele Iohannis, Guvernul PNL și Parlament!

0

Alegerile din 6 decembrie sunt, parcă, mai importante decât oricând. În plină pandemie de COVID-19, care pare a nu se termina prea curând, rezultatele alegerilor parlamentare sunt cruciale pentru modernizarea și recredibilizarea României. Din fericire, după trei ani de prestație catastrofală PSD, plină de demagogie, aroganță, devalizări ale bugetului de stat și nu în ultimul rând incompetență și iresponsabilitate crasă, românii au înțeles pericolul uriaș reprezentat de așa-zișii social-democrați. Și la alegerile europarlamentare, prezidențiale și locale au dat, în marea lor majoritate, un vot în favoarea înnoirii României. Și implicit anti-PSD.

Liberalii s-au impus în cele trei confruntări chiar și în ciuda unui ultim an plin de provocări. Președintele Iohannis, Guvernul Orban, au gestionat, cu eforturi pe măsură, o pandemie necruțătoare care a lovit puternic sistemul sanitar, dar și economia. Modul în care liberalii și-au asumat responsabilitatea guvernării- în contextul unui Parlament, controlat de PSD, potrivnic interesului național, care a boicotat aproape toate ațiunile/măsurile anti-pandemie anunțate de liberali- chiar cu riscul adoptării unor decizii nepopulare (vezi imposibilitatea dublării alocațiilor și a creșterii pensiilor cu 40 la sută) este lăudabil.

În ciuda atacurilor deșănțate ale PSD și mai nou ale USR-PLUS (un partid care nu se poate desprinde din mentalitatea de ONG și care este, din punctul meu de vedere, mai toxic decât PSD) guvernarea liberală a mers mai departe și a pus gestionarea pandemiei pe primul loc. Ca și diminuarea efectelor acesteia asupra bugetului de stat.

Dacă în prim-plan sunt mereu vizibili/expuși premierul Orban și alți membri ai Guvernului (Cîțu, Turcan, Alexandru, Vela, Tătaru etc ) țintele prioritare ale liderilor PSD și ale televiziunilor lor de casă ale acestora, forța electorală a PNL stă într-un angrenaj politic, la nivel central și teritorial, extrem de bine pus la punct.

Noul PNL a pus un accent deosebit pe tineri, pe reformare, pe modernizare, pe o altfel de politică. Robert Sighiartău, secretarul general al PNL, nu a împlinit încă 31 de ani. Deputat PNL, în ultimii patru ani, secretar general în ultimii trei (deci a avut rol important în succesele electorale ale PNL), Sighiartău este (doar) unul dintre tinerii care și-au pus amprenta asupra noului PNL. Robert Sighiartău nu este ahtiat după camerele de luat vederi. Nu caută să-și dea cu părerea, avizat sau nu, despre tot și toate. A înțeles, însă, să-și respecte, în primul rând, promisiunea făcută față de cei care l-au ales.

Și de pe băncile opoziției, a reușit să treacă patru legi extrem de importante pentru români – creșterea alocațiilor, indexarea alocațiilor cu rata inflației, eliminarea supraaccizei la carburant și a supraimpozitării contractelor part-time.

“Legile mele au venit în momente de criză pentru părinți, ale căror venituri fuseseră spulberate de inflația produsă de PSD, în momente grele pentru antreprenori și transportatori, când carburantul ajunsese aici mai scump decât oriunde în Europa, și pentru românii care munceau cu contracte de 4 ore, dar erau impozitați ca pentru 8 ore”, a precizat Robert Sighiartău.

Mai mult, mesajele lui Robert Sighiartău sunt clare, tranșante, pliate pe realitatea acestor vremuri extrem de tulburi. Robert Sighiartău nu a răspuns (în același stil) insultelor și minciunilor marca PSD la adresa colegilor săi. A replicat, de fiecare, argumentat. A desființat, cu cifre concrete, orice fel de manipulare venită pe filiera pesedistă. A arătat, cu subiect și predicat, că investițiile Guvernului Orban sunt cele mai mari din ultimii zece ani, că administrațiile liberale privesc cetățeanul cu alți ochi decât cele PSD, că pe 6 decembrie se duce o bătălie decisivă pentru dezvoltarea României, că…

Noul PNL se va impune și pe 6 decembrie. Robert Sighiartău, Sebastian Burduja, secretarul de stat de la Finanțe, noul primar de la Piatra Neamț, Andrei Carabelea, sunt doar câțiva dintre miile de tineri liberali care au arătat, prin comportamentul lor, că PNL reprezintă cheia modernizării României. Diferența dintre modernizarea propusă de PNL diferă, însă, radical față de cea anunțată, spre exemplu, de USR. Din simplul motiv, că PNL și-a asumat guvernarea pe când USR-PLUS a preferat să critice și să puncteze, duplicitar, din opoziție!

„Ca să #dezvoltămRomânia avem nevoie de patru ani de stabilitate, de colaborare între Președintele Iohannis, Guvernul PNL și Parlament, de patru ani fără PSD!”, susține Robert Sighiartău.

Votul din 6 decembrie trebuie să fie, cu adevărat, unul în favoarea modernizării României.Un parteneriat corect, eficient, în interesul național, între Parlament-Guvern-Președinție este crucial pentru patru ani de stabilitate și reformare a României!

I.Badea

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.