Parteneriatul care va moderniza Neamțul: Andrei Carabelea- candidații PNL Neamț la parlamentare!

0

Victoria tânărului liberal Andrei Carabelea la Primăria Piatra Neamț reprezintă, înainte de toate, victoria pietrenilor, victoria unei administrații profesioniste, moderne, europene, în care soluțiile și proiectele vor fi pliate pe realitățile și nevoile unei comunități care merită mult mai mult.

Înainte de a fi liberal, Andrei Carabelea este un pietrean pur-sânge care este decis să schimbe, din temelii, soarta municipiului. Nu am întâlnit un alt candidat la o primărie, fie ea de comună, oraș sau municipiu, care să fi pus atâta suflet ca Andrei Carabelea, care să creadă, cu încăpățânare, în șansa sa și în dorința locuitorilor din Piatra Neamț de a moderniza municipiul. Transparența, redeschiderea primăriei către cetățean, uitat mai mereu din prima zi a mandatului, de fostele administrații, reprezintă o prioritate pentru Andrei Carabelea. Ca și atragerea fondurilor europene, ca și demararea unor proiecte care să schimbe, în bine, pe toate palierele, viitorul municipiului Piatra Neamț. Pentru că programul său înseamnă un oraș dezvoltat pe trei piloni de bază: oameni sănătoși, mediu sănătos și economie sănătoasă.

Andrei Carabelea are uriașul avantaj al tinereții. Iar noul primar va reuși, în scurt timp, să transforme Piatra Neamț într-un oraș în care toți cetățenii să fie respectați, copiii să aibă locuri de joacă moderne și îngrijite, administrația să se afle în slujba cetățeanului, iar piețele agro-alimentare în care producătorii locali să își poată expune și vinde produsele în condiții bune și să nu fie umiliți în căldură sau frig, praf sau umezeală, să devină o realitate. Ce este mai important pentru un edil decât să își dorească „ca despre Piatra să se vorbească în toată țara, așa cum se vorbește de Oradea, Cluj sau Alba Iulia”?

Din păcate, colaborarea cu președintele CJ Neamț, controversatul pesedist Ionel Arsene, va reprezenta o provocare serioasă pentru Andrei Carabelea, deși sunt convins că noul primar de la Piatra va încerca să colaboreze, punctual, în interesul locuitorior din Piatra Neamț, cu Ionel Arsene.

Tocmai din aceste motive, votul din 6 decembrie devine crucial pentru România și implicit Piatra Neamț. Pentru realizarea integrală a programului său, Andrei Carabelea are nevoie de susținerea unei echipe, cât mai puternice, de parlamentari de Neamț care să-i susțină proiectele în Senat și Camera Deputaților.

Lista prezentată de PNL și susținută de Andrei Carabelea reprezintă, până, la urmă un pas important pentru modernizarea României și implicit a județului Neamț.

Mugur COZMANCIUC deschide lista PNL Neamț pentru camera Deputaților, fiind urmat de   Laurențiu LEOREANU, Mara CALIST, Bogdan BUHUȘANU, Daniel VASILIU, Adrian GHEORGHE, Grigoruță ONICIUC, Ciprian MERIUȚĂ ,Adrian JUCAN și Vlad DIACONU

Pentru Senat, lista candidaților PNL din Neamț este formată din Eugen ȚAPU-NAZARE, Constantin TEODORESCU, Elena PREDA, Vasile PANAITE și Neculai IVANOV.

I.Badea

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.