Nicolae Voiculeț, interzis la parlamentare: Eu nu am vrut să candidez pentru mine, ci pentru voi toți românii care ați fost mințiți și neîndreptățiți

0

Celebrul muzician Nicolae Voiculeţ este singurul român căruia i-a fost interzis să candideze la alegerile parlamentare din 6 decembrie.

Reputatului artist, candidat din partea Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) la Senatul României, pe listele de Prahova, la Senat, i-a fost respinsă abuziv candidatura de Biroul Electoral Judeţean Prahova. În acest caz, Curtea de Apel Ploieşti a respins contestaţia AUR. Voiculeţ a anunţat că va continua lupta pentru a face dreptate României alături de AUR.

„Sloganul DREPTATE pentru ROMÂNIA, al Alianţei pentru Unirea Românilor, se pare că nu a fost pe placul stăpânilor din judeţul Prahova, un loc cu cele mai multe probleme de integritate şi cele mai multe cazuri de corupţie. Chiar dacă justiţia este controlată şi aservită trădătorilor care sunt la putere, eu nu am să mă dau bătut! Voi continua lupta pentru apărarea intereselor naţionale aşa cum fac de peste 30 de ani. Am promovat România pe întreg mapamondul fiind alături de românii mei. Un popor care l-a ales pe Dumnezeu nu poate pieri niciodată. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, este mesajul transmis de îndrăgitul artist.

Lista de candidaţi din partea AUR pentru Senat de la Prahova a fost respinsă integral pe motiv că nici o persoană de sex feminin nu a fost inclusă pe listă. În situaţii similare s-au aflat USR la Bistriţa Năsăud, UDMR pe circumscripţia 43 (Diaspora) şi Pro România la Olt. În cazul altor circumscripţii electorale liste numai cu persoane de acelaşi sex au fost admise direct de către circumscripţii. Toate partidele aflate în această situaţie, inclusiv AUR, au optat şi pentru retragerea celorlalţi candidaţi din listă, rămânând o singură persoană pe lista electorală. În cazul USR la Bistriţa Năsăud şi Pro România la Olt, instanţele de judecată au admis solicitarea de înscriere în curtea electorală, pentru AUR la Prahova acest fapt nu a fost admis, asta deşi deciziile luate pe cele două cazuri au fost aduse la cunoştinţa instanţei.

Frați români!

Eu nu am vrut să candidez pentru mine, ci pentru voi toți românii care ați fost mințiți și neîndreptățiți în urma tuturor promisiunilor electorale, pe care cei de la putere nu le-au respectat timp de 30 de ani.

Îi cunosc pe toți cei care v-au dezamăgit…

Sunt aceeași oameni care se rotesc de ani de zile pe funcții publice și pe banii voștri.

Sunt aceiași indivizi care nu au făcut nimic pentru voi niciodată!

Campania lor electorală este doar una de ură și de atacuri împotriva celorlalți. Nu își apără decât interesele lor personale și ciolanul pe care nu vor să-l scape din dinți, pentru nimic în lume!

Eu nu am ce pierde, am numai de câștigat pentru că eu lupt pentru credința noastră și pentru nemul meu, pe care toți acești neo-marxiști și trădători globaliști ai puterii, îl înrobește și îl denigrează.

Lupt pentru un popor uitat de cei care conduc acum țara și tot ceea ce-mi doresc este să nu ne pierdem încrederea în Dumnezeu și în tradițiile neamului nostru. 

La alegerile parlamentare din 6 Decembrie mă aștept să fure așa cum au făcut-o și la alegerile locale, pentru că ei asta știu să facă cel mai bine..

Ne-au mințit și au parvenit timp de trei decenii pe suferința unui popor sărăcit, adus la disperare.

Atacurile susținute pe care le-au făcut împotriva Bisericii și a celor care o conduc, sunt de fapt atacuri directe împotriva credinței noastre și a lui Dumnezeu. 

Eu așa ceva nu pot tolera pentru că îmi doresc ca împreună să trăim într-o țară demnă, bogată în tradiții, alături de oameni care l-au ales pe Dumnezeu.

Am lucrat cu toți președinții României în afară de cel actual și mai toți prim-miniștrii care s-au succedat la guvernare, promovând cultura și identitatea românescă timp de 30 de ani în lume, slujindu-mi țara și credința.

Nu am primit mai nimic de la acest sistem, care îmi este dator. Dimpotrivă am fost boicotat și pus pe lista neagră de către cei care acum au o altă agendă pentru România.

În schimb sunt sprijinit de cei care mă recunosc, care îmi cunosc cariera și viața atât din țară, cât mai ales din străinătate, înalți demnitari de state, membri ai unor familiei regale și importante personalități culturale cu care am colaborat în evenimentele mele de promovare a României.

Biroul electoral Județean Prahova dar și Justiția, trebuia să-și facă datoria și să respecte litera legii, fără să o joace în interpretare, dar nu au făcut-o pentru că sunt înregimentați politic.

Prahova e județul în care eu m-am născut la Sinaia, de unde am dus sunetul pe aproape tot mapamondul, promovând România la cel mai înalt nivel.

De aceea multora le-a fost frică pentru că știau sigur că voi câștiga, iar ca senator de Prahova aș fi deranjat prea mult sistemul corupt care și-a trecut țara pe numele lor.

Dumnezeu să fie cu noi, cu acest popor greu încercat!  

Nicolae Voiculeț

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.