Medicul Alexandru Rafila avertizează: „Vom ajunge la 20.000 de cazuri pe zi, carantinarea timp de două săptămâni-obligatorie!”

Medicul Alexandru Rafila avertizează că numărul de cazuri va continua să crească în aceste zile, indiferent de măsurile luate. El sugerează că cea mai bună măsură ar fi carantinarea timp de 2 săptămâni.

Alexandru Rafila crede că în maximum 4 săptămâni vom avea 20.000 de cazuri pe zi. Specialistul e de părere că doar carantinarea timp de 2 săptămâni ar putea să mai oprească din această creștere, însă efectele măsurilor nu se vor vedea imediat:

”Cred că această creştere va mai continua, indiferent de ce măsuri se vor lua zilele următoare. Cred că două săptămâni de carantină nu este cel mai bun model, adică, trebuie să ne uităm să vedem ce se întâmplă, cum au făcut alte ţări.

Şi carantina asta, vedeţi dumneavoastră că are diverse variante. Noi îi spunem carantină în general. Închiderea circulaţiei noaptea care se propune şi în România şi în alte ţări, are o altă intenţie. Este legată de excluderea posibilităţii de a participa la diverse evenimente, petreceri, lucruri de genul acesta, care de obicei se produc după ora 22 şi lucrul acesta duce implicit la reduerea contactelor care fac posibilă transmiterea. Ăsta este de fapt substratul acestei decizii.

Eu cred că actuala valoare pe care am înregistrat-o azi, 5 noiembrie, cel puţin se va dubla până în următoarele patru săptămâni”, a declarat Rafila la o televiziune de știri.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.