Liberalii din sectorul 1, campanie alături de oameni. Sebastian Burduja: Împreună cu cetățenii vom aduce Parlamentul de partea binelui!

0

Românii vor alege pe 6 decembrie nu numai viitorul Parlament, dar și direcția în care se va îndrepta România. Necesitatea unui parteneriat corect, loial, în  slujba interesului național, între Parlament, Guvern și președinte devine mai importantă decât oricând. Un Parlament controlat, ca și astăzi, de PSD, va continua să boicoteze toate deciziile și măsurile adoptate de Guvernul liberal. În detrimentul nostru, al tuturor.

Tocmai din aceste motive, campania electorală este extrem de importantă. Iar fiecare vot trebuie obținut din stradă, din mijlocul alegătorilor. Altfel nu se poate! Doar prin discuții cu cetățenii, doar ascultându-le păsurile, oferindu-le soluțiile și reclădind împreună speranța, din păcate, de prea multe ori, răpită, poți să obții încrederea alegătorilor.

În ciuda pandemiei, inimoasa echipă liberală de la PNL Sector 1 se află, în fiecare zi, în mijlocul locuitorilor din sectorul 1. Campania în pandemie este atipică, cetățenii sunt mai precauți. Lupta pentru eliberarea Parlamentului trebuie dusă, însă, până la capăt. În ciuda amențărilor acestui virus necruțător care ne-a bulversat, total, viețile.

Liderul filialei, tânărul Sebastian Burduja, și echipa sa parcurg zilnic, poate, zeci de kilometri. Politica se face, până la urmă, cum se spune la „firul ierbii”, printre oameni, alături de oameni, pentru oameni…

“Cu grijă la fiecare masura de protectie, cu atenție pentru nevoile cetățenilor și preocupare pentru ce schimbări putem produce, echipele PNL Sector 1 sunt zi de zi pe teren.

Chiar dacă pandemia nu ne permite să ieșim în echipe mari, ca in celelalte campanii, important este să fim lângă oameni, să îi ascultăm. Sunt entuziasmat pentru fiecare iesire in teren si fiecare discuție cu cetățenii sectorului 1.

Împreună vom aduce Parlamentul de partea binelui. Sustineti echipa liberală pentru Bucuresti”, a precizat, pe pagina sa de Facebook , Sebastian Burduja, candidat pe listele PNL București la Camera Deputaților.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.