Vicecampionul european la canotaj în 2020, Sergiu Bejan, lansează prima expoziție foto virtuală

0

Sergiu Bejan, vicecampion european la canotaj, lansează azi, 18 noiembrie, prima expoziție virtuală de fotografie. Proiectul este intitulat „Libertate” și include fotografii realizate de sportiv în primăvara acestui an, în perioada în care întreaga Românie s-a aflat în izolare. Expoziția se lansează online pe canalul de YouTube și pe paginile de socializare ale Federației Române de Canotaj.

„În perioada de izolare din primăvară, lumea a părut că stă pe loc. Liniștea le-a făcut pe animale să iasă din păduri și să se apropie cât mai mult de orașele și satele care atunci păreau pustii. Eu am profitat de această perioadă pentru a surprinde în imagini modul în care animalele s-au bucurat de libertate. Am avut multe ieșiri în care întâlnirile au fost neașteptate, dar spectaculoase. Am avut o întâlnire cu un căprior foarte frumos care mi-a oferit un spectacol inedit. Fotografia cu el este și imaginea reprezentativă a acestei expoziții”, povestește Sergiu Bejan.

Sergiu Bejan este Vicecampion european la canotaj în 2020 și component al Lotului Olimpic de Canotaj al României, în barca de 8+1 masculin. În urmă cu aproximativ 4 ani, și-a descoperit pasiunea pentru fotografie, pasiune pe care o cultivă constant încă de atunci. Când nu se află la antrenamente ori competiții, Sergiu face drumeții și surprinde natura în imagini de colecție.

„Anul acesta, chiar în luna noiembrie, se împlinesc 4 ani de zile de când am pus mâna pentru prima dată pe un aparat foto. Plimbatul prin pădure dis-de-dimineață, la ore matinale, îmi aduce o mare bucurie”, declară Sergiu.

Elisabeta Lipă, Președintele Federației Române de Canotaj, laudă pasiunea sportivului.

„Sunt mândră de el, așa cum sunt de toți colegii lui. Mă bucură să văd că sportivii au preocupări frumoase și în afara orelor de antrenament, a competițiilor. Sergiu Bejan este un sportiv care face performanță, dar și un fotograf extrem de talentat. Realizează niște fotografii foarte reușite, iar, prin această expoziție, toată lumea se va putea bucura de ele. Ne-am dorit mult ca și anul acesta să îi organizăm o expoziție lui Sergiu, la fel cum am făcut-o și anul trecut. Părea cumva imposibil, în contextul actual, dar iată că s-a găsit o modalitate: o expoziție foto virtuală. Îl felicit pentru munca depusă. Atât în canotaj, cât și în domeniul fotografiei de care este atât de pasionat. Vă invit în număr cât mai mare să-i fiți alături și de această dată. Fiți convinși că această expoziție vă va surprinde într-un mod foarte plăcut”, declară Elisabeta Lipă, Președintele Federației Române de Canotaj.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.