Joe Biden îl va numi pe Antony Blinken secretar de stat al SUA!

0

Președintele american, Joe Biden, intenţionează să îl numească pe diplomatul Antony Blinken în funcţia de secretar de stat al SUA, relatează HotNews.ro, care citează AFP.

În vârstă de 58 de ani, Antony Blinken, este unul dintre principalii consilieri ai lui Joe Biden în materie de politică externă. Acesta s-a remarcat după ce a a fost numărul doi al Departamentului de Stat în timpul mandatului preşedintelui Barack Obama, în timp ce Biden era vicepreşedinte.

Un susţinător ferm al multilateralismului, Blinken ar urma să-i succeadă lui Mike Pompeo, secretar de stat al preşedintelui Donald Trump, un susţinător al ”presiunii maxime” asupra Iranului şi al unei politici fără concesii faţă de China, mai notează AFP.
În 2016, Anthony Blinken a efectuat o vizită oficială în România, în cadrul căreia s-a întâlnit cu președintele Klaus Iohannis. La acea vreme, Blinken deținea funcția de adjunct al secretarului de stat al SUA și se afla într-un turneu european în contextul pregătirilor pentru Summitul NATO de la Varşovia, din luna iulie.
Potrivit Adminstrației Prezidențiale, cu acest prilej, Preşedintele României şi demnitarul american au apreciat dinamica actuală a relațiilor bilaterale îndreptate spre dezvoltarea şi aprofundarea Parteneriatului Strategic pentru Secolul XXI dintre România şi Statele Unite ale Americii, atât pe dimensiunea de securitate şi cea economică, dar şi pe celelalte dimensiuni ale Parteneriatului Strategic‎.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.