Joe Biden cedează primul în „războiul” cu Trump. Actualul președinte reia, însă, teza fraudelor electorale!

0

Președintele ales al SUA, Joe Biden, cedează primul în „războiul” cu Donald Trump și spune că este momentul ca americanii să pună capăt „epocii întunecate a dezbinării”, mai ales în contextul crizei provocate de pandemia de coronavirus.

Într-un mesaj adresat americanilor cu ocazia Zilei Recunoștinței, el a spus că ”suntem în război cu coronavirusul, nu unul împotriva celuilalt”, scrie Hotnews.

„Cred că aceste vremuri tulburi de disensiune şi demonizare vor face loc unui an de lumină şi unitate. (…) Democraţia noastră a fost pusă la încercare anul acesta. Şi iată ce am învăţat: poporul acestei naţiuni a fost la înălţime”, a declarat Biden.

Democratul a mai spus că americanii nu vor accepta niciodată ca rezultatul alegerilor libere să nu fie respectat.

„În America, avem alegeri libere şi corecte şi respectăm rezultatele. Locuitorii şi legile acestei ţări nu vor accepta altceva”, a avertizat el.

În același timp el i-a îndemnat pe oameni să evite tradițiile de sărbători care prezintă un nivel ridicat de risc, având în vedere că numărul infectărilor este în continuare foarte mare.

De partea cealaltă a baricadei, președintele în exercițiu Donald Trump și-a îndemnat suporterii să contribuie la răsturnarea rezultatului alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie.

El a reluat acuzațiile nefondate privind frauda electorală. Trump s-a adresat prin intermediul unui telefon mobil pus pe difuzor şi ţinut în dreptul microfonului de avocatul său Rudy Giuliani senatorilor republicani din Adunarea locală din statul Pennsylvania.

„Trebuie să inversăm aceste alegeri”, a spus el. Democraţii „au trişat. A fost un scrutin fraudulos”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.