Vești bune pentru români. Voucherele de vacanță emise în 2019 și 2020 vor putea fi folosite până la finalul lui 2021!

0

Veşti bune pentru mii de români. Guvernul a decis să prelungească valabilitatea voucherelor de vacanţă acordate în 2019 şi în 2020. Astfel, acestea vor fi valabile şi anul viitor.

Românii care nu au apucat să-şi folosească voucherele de vacanţă emise în 2019 şi 2020, din cauza pandemiei de coronavirus, le vor putea folosi până la finalul lui 2021, a anunţat şeful Cancelariei primului ministru, Ionel Dancă.

„Voucherele de vacanţă acordate în această perioadă care n-au putut fi utilizate ca urmare a măsurilor impuse de restricţii sanitare (…) vor putea fi utilizate până la sfârşitul anului viitor, până la 31 decembrie 2021, mai ales în contextul în care aşteptările sunt ca în primul trimestru al anului viitor efectele acestei pandemii să înceteze”, a anunţat șeful Cancelariei, Ionel Dancă, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Valoarea tichetelor de vacanță urmează să fie emise pentru 2021 ar urma să fie de 1.450 lei, iar vouchere vor fi emise doar în format electronic, potrivit unui proiect de OUG.

În cazul salariaţilor care lucrează la privat, voucherele de vacanţă se acordă în limita a şase salarii minime brute pe ţară în decursul unui an fiscal, conform OUG nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă.

Proiectul de OUG prevede sancţionarea şi a unităţilor de cazare, nu doar a agenţiilor de turism, şi chiar retragerea certificatului de clasificare în cazul în care solicită un preţ mai mare pentru vacanţele plătite cu vouchere faţă de cele plătite prin alte mijloace de plată. Amenda este reprezentată de 14 puncte de amendă, ceea ce reprezintă, în prezent, 31.220 lei .

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.