Noi condiţii de intrare pentru românii care vor să intre în Italia

Autoritățile italiene au revizuit condițiile de intrare în Italia, în contextul evoluției pandemiei de COVID-19. Măsurile adoptate sunt aplicabile începând cu data de 4 decembrie 2020 și până la data de 15 ianuarie 2021, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe de la Bucureşti.

Italia anunţă noi condiţii de intrare pe teritoriul său pentru români în contextul pandemiei de COVID. Potrivit MAE, România a fost transferată pe lista C din Anexa 20 a decretului, eliminându-se astfel măsura automată a autoizolării pentru 14 zile pentru toate persoanele care sosesc din/au tranzitat România.

Astfel, începând cu 4 decembrie 2020,  persoanele care s-au aflat sau au tranzitat teritoriul României în ultimele 14 zile anterioare sosirii în Italia sunt obligate să prezinte transportatorului, la momentul îmbarcării, sau oricărei persoane desemnate să efectueze controale, o adeverință care confirmă efectuarea, în 48 de ore anterioare intrării pe teritoriul italian, a unui test de diagnostic molecular sau de captură antigen, de tip tampon, cu rezultat negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2. În cazul neprezentării testului menționat anterior, este necesară autoizolarea pentru 14 zile. Având în vedere că autoritățile italiene nu au stabilit, până la acest moment, un format/model al adeverinței care atestă rezultatul testului pentru infecția cu SARS-CoV-2, MAE recomandă ca documentul să fie redactat în limba italiană sau engleză.

Totodată, în perioada 21 decembrie 2020 – 6 ianuarie 2021, persoanele care sosesc în Republica Italiană din țările aflate pe lista C, inclusiv România, vor fi supuse în continuare măsurii de autoizolare pentru 14 zile, pentru acest interval de timp nefiind necesară prezentarea unui test de diagnostic molecular sau de captură antigen, de tip tampon, cu rezultat negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2.

Sunt exceptate de la măsurile menționate anterior la sosirea în Republica Italiană următoarele categorii de persoane, cu condiția să nu prezinte simptome de infectare cu virusul SARS-CoV-2:

• echipaje ale mijloacelor de transport;

• personal navigant;

• persoanele care se deplasează dinspre și către statele și teritoriile menționate în lista A (San Marino, Sfântul Scaun);

• persoanele care intră în Italia pentru motive de muncă reglementate de protocoale speciale de siguranță, aprobate de autoritatea sanitară competentă;

• persoanele care intră din motive care nu suportă amânare, inclusiv participarea la evenimente sportive și expoziții la nivel internațional, în urma obținerii unei autorizații din partea Ministerului Sănătății și cu obligația de a prezenta transportatorului la momentul îmbarcării sau oricărei persoane desemnate să efectueze controalele, adeverința care confirmă efectuarea, în cele 48 de ore anterioare intrării pe teritoriul național, unui test de diagnostic molecular sau de captură antigen, de tip tampon, având rezultat negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2;

• persoanele care intră în Italia în scopul șederii de scurtă durată (până la 120 de ore în total) din motive de muncă, sănătate sau urgență absolută, cu obligația de a părăsi teritoriul național la expirarea termenului sau, în caz contrar, de a se supune măsurilor de autoizolare și supraveghere sanitară;

• persoanele care intră în Italia în scopul tranzitului pentru o durată de maximum 36 de ore cu un mijloc de transport privat, cu obligația de a părăsi teritoriul național la expirarea termenului sau, în caz contrar, de a se supune măsurilor de autoizolare și supraveghere sanitară;

• cetățenii și rezidenții unui stat membru al Uniunii Europene și ai altor state și teritorii indicate în listele A, B, C și D care intră în Italia din motive dovedite de muncă, cu excepția cazului în care în cele 14 zile anterioare intrării în Italia au stat sau au tranzitat într-unul sau mai multe state și teritorii menționate în lista C;

• personalul sanitar care intră în Italia în scopul exercitării profesiilor sanitare, inclusiv în cazurile de exercitare temporară prevăzute de art. 13 din decretul-lege nr. 18 din 17 martie 2020, transformat cu modificări de către legea nr. 27 din 24 aprilie 2020;

• lucrătorii transfrontalieri care intră și ies pentru a merge la muncă și pentru a se întoarce acasă;

• personalul din cadrul companiilor cu sediul principal sau secundar în Italia care revine în Italia după deplasări în străinătate din motive de muncă, pentru o perioadă de maxim 120 de ore (5 zile);

• funcționarii și agenții, oricum ar fi ei denumiți, din cadrul Uniunii Europene sau ai organizațiilor internaționale, agenților diplomatici, personalului tehnico-administrativ din cadrul misiunilor diplomatice, funcționarii și angajații consulari, personalul militar și forțele de poliție italiene sau străine, și pompierii în exercițiul funcțiunii;

• elevii și studenții care urmează cursuri într-un alt stat decât cel în care își au domiciliul, reședința sau locuința, și în care se întorc zilnic sau cel puțin o dată pe săptămână.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.